Cică la o instituţie care se ocupă de autoturisme, unde e oricum foarte aglomerat şi e nevoie de pile, cunoştinţe şi relaţii, pentru a rezolva rapid problema, un fel de culme a procedurii birocratice este cea prin care se eliberează un duplicat al unui act pierdut. Persoana care a avut ghinionul de a pierde un act e obligată să treacă prin mai multe emoţii, că, deh, aşa vor unii funcţionari să ne poarte pe drumuri. Spun gurile rele, însă, că recent, la instituţia de care vorbim, s-a petrecut un lucru de admirat. Adică, deşi legea e strictă şi impune depunerea unor acte în original, se pare că unii salariaţi de acolo, cu mai multe în cap, s-au gândit că ar fi cazul să renunţe la obiceiul greoi de a solicita clienţilor documente în original. Culmea e că dacă angajaţii simpli ai instituţiei nu s-au lăsat convinşi să fenteze sistemul birocratic, chiar dacă au acceptat că e infect, unul dintre şefi a avut înţelegerea de a ajuta o persoană grăbită să obţină un duplicat după un act. Omul a înţeles că nu are loc nici o fraudă, ci doar o corectare a sistemului bolnav şi a rezolvat problema. Mai rar aşa minuni, dar totuşi, există.
De regulă, performanţa sportivă nu e deloc prietenă cu nopţile pierdute prin cluburi de noapte sau cu cele de aventură petrecute în căutarea sau în braţele femeilor. Spun gurile rele că o echipă ce practică un sport de „bărbaţi adevăraţi”, care a revenit din acest sezon pe scena performanţei, a început neaşteptat de bine sezonul, dar a devenit ciuca bătăilor, în ultimele etape, din cauza… femeilor. Cică, succesul sportiv i-a transformat pe componenţii echipei din mari „play-boy” ce erau prin cluburile din oraş, în băieţi cu fiţe în cap, cărora le umblă ochii doar după „vedete”. Iar această alergare continuă după fetele pline de farmec şi talente a atins punctul când în oraşul respectiv a revenit o „divă” locală ce a devenit celebră, după ce s-a combinat cu un creator de modă renumit. Nimeni nu spune ca tinerii sportivi să nu-şi trăiască viaţa şi sub acest aspect al ei, însă efectele acestor aventuri nocturne sunt extrem de negative pe teren. Dovada elocventă o reprezintă scorul umilitor cu care au fost învinşi în cea mai recentă etapă de una dintre echipele de top ale ţării.
Umblă vorba prin târg că șeful unei structuri de mediu ar fi fost sacrificat din…
Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…
Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu handicap, criminalul din municipiul…
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…
Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre investițiile mari pe care administrațiile publice locale au…
View Comments
De ce umbla politisti-n cuplu?Unu stie citi,celalat scrie :)
FLOREA NU STI SA SCRII,,CITI,,AI 2 CLASE