Categories: Gura lumii

Gura lumii, 21.03.2017

Vorbesc cârcotaşii prin târg că un săgetat de pe la noi a avut grijă să dea sfară în ţară, că va candida la alegerile interne pentru un post important în organizaţie. Toţi membrii au aflat ce intenţii are omul nostru, unii mirându-se că el vrea să candideze. Numai că omul şi-a făcut calculele bine de tot. Adică, el a făcut anunţul, s-a asigurat că află toată lumea, însă el de fapt se află în toiul unor negocieri pentru un post de adjunct. Schema făcută de respectivul nu e nouă şi se practică printre politicienii de pe la noi. Cel de care vorbim a vrut să-şi umfle sondajul, să arate că are susţinere, când de fapt, nu candidează, ci îşi asigură un post de conducere, dar aşa, în planul al doilea, nu în prim plan.

Povestesc gurile rele pe la colţuri că o duduie, care a deţinut până nu demult o funcţie într-o instituţie spitalicească din judeţ, face ce poate ca să mai şteargă din urmele pe care le-a lăsat pe când era la butoane. Deşi încă lucrează acolo, cârcotaşii susţin că respectiva vrea să facă dispărute anumite achiziţii pe care le-a făcut pe vremea când era decidentă în privinţa acestora. Zvonerii au aflat că doamna cu pricina încearcă să scape basma curată, după ce mai multă vreme s-a ocupat de toate tranzacţiile de aici, iar acum acestea se iau la puricat. Că o fi de vină, că nu o fi, asta nu sunt cârcotaşii în măsură să spună, cert este că duduia a cam intrat în panică şi face toate şmecheriile pe care le ştie ca să-şi ascundă eventualele ilegalităţi pe care le-a săvârşit atâta timp.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

9 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

9 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

9 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

9 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

9 ore ago