Categories: Gura lumii

Gura lumii, 21.01.2014

Pentru nici un devean nu este o noutate că transportul de călători prin urbe este jalnic, ca o pedeapsă cumplită pentru cetăţeni, de atâta amar de vreme. Cum nu e o noutate că nici o conducere a primăriei Deva, în atâţia ani, nu a făcut ceva pentru a aduce transportul local la un nivel măcar modest. Multe maşini sunt scoase parcă din cimitire de profil, mirosul în ele aduce cu pubelele de la scara blocului, încălzirea se face prin frecatul palmelor şi urechilor – deşi regulamentul municipalităţii impune inclusiv dotarea cu aer condiţionat, iar răcoarea, pe timp de vară se face prin statul în curent, între geamuri. Pe lângă nenorocirile astea, deveanul mai trebuie să suporte şi aroganţa, lipsa de obraz a unor şoferi educaţi în cantul maidanului.
Aşa se face că o doamnă, care nu are încotro şi trebuie să călătorească cu pubelele ambulante zilnic, a păţit, pe linia trei plus trei, ceea ce nu-i dădea nici prin adâncul coşmarului: a fost umilită, pentru că a avut „tupeul” să-l roage pe neobrăzatul de şofer să nu mai fumeze în mijlocul de transport. Cel fără de obraz a sărit la doamna cu pricina, a apostrofat-o şi a dat-o jos din maşină, ca să-şi poată trage pipa liniştit, în nesimţirea sa. Nu ştim ce păzesc patronii din transportul local, dar data viitoare poate îi punem la gazeta de perete, lângă vehicul şi şoferul tabagist.

Un partid mărunţel, atât de mic încât şi lui i se face frică atunci când se priveşte în oglindă, a renunţat, de mai bine de un an, să mai aibă vreo activitate, chiar mai măruntă decât el însuşi. Membrii săi au început, se pare, tot de atunci, un experiment pe care l-au văzut reuşit în „Omul invizibil”, şi pe ce pun mâna, pe ce dispare. Rând pe rând, straiele de partid, altădată fluturate, fudul, din pulpană, au dispărut şi tovarăşii se arată din ce în ce mai goi, mulţumind partidului şi statului că au dat iarnă uşoară pentru mersul în boxeri. Cel mai ciudat lucru este că atât de transparenţi au devenit membrii acestui partid, încât nu-i invită nimeni în altă barcă, la traversat pâraiele electorale. Deşi, spun zvonacii veseli, în marea iubire de număr mare, palid-albăstruii colegi de clasă politică mai că i-ar lua şi pe ei, în ideea că un membru invizibil, dar cu adeziune, e mai bun decât un cetăţean enervant, care nu se înregimentează nicicum.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

2 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago