Cică un drum către un obiectiv turistic important al judeţului, pentru reabilitarea şi modernizarea căruia s-au băgat milioane şi milioane de lei, atât pe vremea fostei administraţii, cât şi pe cea a actualei, se distruge din ce în ce mai tare. S-ar putea zice că drumul de care facem vorbire este unul cu ghinion, că se strică peste noapte ce se repară ziua. Or fi vinovaţi şi cei care îl tot repară, că nu fac lucrări la calitatea cerută. Dar, vorbesc oamenii din zonă, şoseaua respectivă este distrusă în mare parte de roţile autotrenurilor încărcate până la refuz cu lemnul tăiat din pădurile din zonă şi transportat către beneficiari. Spun oamenii din zonă că într-o vreme a fost interzis transportul buştenilor pe acest drum, tocmai pentru a nu-l distruge. Dar interdicţia n-a ţinut mult, deoarece un anumit şef ar fi dat ordin, din motive numai de el ştiute, ca traficul utilajelor încărcate cu buşteni să fie reluat pe artera rutieră respectivă.
Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…
La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…