Vorbeşte lumea că un parlamentar care a ajuns de pe locul al treilea să câştige postul respectiv vrea cu tot dinadinsul să mai acceadă în această instituţie. Ca atare, colegii lui de partid, care vor să-l ajute să ajungă iarăşi deputat, au adus o armată întreagă de consilieri, doar, doar, fac din el, din nou, parlamentar. Iar omul nostru, spun cârcotaşii, se simte în al nouălea cer, pentru că i se dă atâta importanţă şi mai ales, că-l sprijină şefii lui pe linie politică. Ca atare, parlamentarul de care vorbim, nu-şi mai iese din pepeni, pe motiv că, crede el, are şanse mari, având atâţia consilieri de imagine, să ajungă iar deputat. Numai că, ceea ce nu ştie respectivul ales este că toţi consilierii aduşi să-l facă mai deştept şi mai frumos pentru electorat nu muncesc pentru el, ci îi dau doar impresia că-l ajută, fiind plătiţi să facă joc de gleznă şi… atât. În aceste condiţii, omul nostru se pare că-i doar păcălit, chiar de colegii lui cei buni, care de fapt, vor să se vadă scăpaţi de respectivul, nu să-l ajute să mai obţină un nou mandat de parlamentar.
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…
S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…
Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…
Bilanț încurajator pe șoselele din județul Hunedoara. Numărul accidentelor rutiere grave, al persoanelor care și-au…