Categories: Gura lumii

Gura lumii 2.09.2011

Umblă vorba prin judeţ că şeful judeţean al unei formaţiuni politice, ai cărei membrii se autointitulează „adevărata opoziţie”, a fost urecheat de şeful său mai mare, cunoscut de toată ţara pentru replicile sale dure. Gurile rele susţin că apropierea prea evidentă faţă de partidul cu un trandafir, ar fi fost motivul pentru care preşedintele a fost luat la întrebări de superiorul său. Şi pentru că trebuia să facă ceva să îşi spele păcatele, acesta n-are încotro, vorbesc cârcotaşii, şi va trebui să pună şi el umărul la răsturnarea unui viceprimar dintr-o urbe situată prin sudul judeţului. Dar tot răspândacii vorbesc prin târg că, se pare, omul nostru l-ar fi lămurit pe şeful său cel mare, că nu-i prea bine să se implice în această lovitură de palat, deoarece acest lucru s-ar întoarce împotriva lui la apropiatele alegeri. Acum rămâne să vedem, în scurt timp, care din aceste zvonuri care sunt purtate din gură în gură prin târg sunt adevărate.

Gurile rele din reşedinţa de judeţ spun că un angajat al primăriei, taman el nu respectă hotărârile emise de instituţia în care munceşte. Astfel, spun cârcotaşii, în timp ce reprezentanţii poliţiei locale amendează pe capete cetăţenii pe care-i prind că-şi lasă câinii să zburde pe spaţiile verzi sau prin parcurile municipiului, angajatul primăriei a fost văzut cu animalul său de companie, care nu este tocmai micuţ, atât prin parcul de la Cetate, cât şi lăsându-l să se plimbe liber prin zona verde, proaspăt renovată, din centrul oraşului. Numai că, vorbesc gurile rele, într-una din zile era să iasă mare dandana. Aflat cu câinele în parc, funcţionarul cu pricina, l-a lăsat din lesă şi fără botniţă, să zburde liber. Însă, nici un minut n-a trecut şi o haită de maidanezi a apărut ca din senin şi a început o încăierare, mai ceva ca la Verdun.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU SCOS DIN TRAFIC UN ȘOFER AFLAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

23 de ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

23 de ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

23 de ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

23 de ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

23 de ore ago