Categories: Gura lumii

Gura lumii 2.07.2015

Un consilier din sfatul aleşilor dintr-o comună vecină cu municipiul reşedinţă de judeţ suferă de amnezie, sau cel puţin aşa pare. Spun gurile rele, că insului nostru îi place să ia bani cu împrumut, doar că uită să-i înapoieze. Acesta ar fi fost creditat de o consăteană cu o sumă frumuşică, suficientă cât să-şi facă plinul cu carburanţi la maşină de vreo trei sau patru ori. Iar când veni vorba să-i întoarcă nu şi-a mai amintit. Aşa se face că binefăcătoarea alesului local nu a avut altceva de făcut decât să ajungă la singura concluzie, valabilă în astfel de situaţii: facerea de bine… nu miroase a bine.

Se zvoneşte prin târg că unii afacerişti în construcţii, prieteni cu vechii şefi ai judeţului, ar avea abilităţi de prezicători. Cică, unul dintre clienţii vechi, dar şi fideli ai vechii administraţii a „visat” într-o noapte că al lui va fi contractul pentru care se bat mai multe firme, al căror număr s-a limitat la nota cea mai iubită de elevi. Spun cârcotaşii că afaceristul nostru şi-ar fi amenajat tabăra unde vor fi cazaţi muncitorii, cu mult înainte să fie anunţate rezultatele licitaţiei. Nu doar acest lucru a fost de mirare pentru unii cu privirea ageră, ci şi faptul că insul nostru a jonglat în aşa fel cu numele firmelor, încât să nu se dea de gol în faţa cunoscătorilor, cine se află în spatele afacerii. Curat spirit antreprenorial, ar spune unii care ştiu că lucrarea e pe ultima sută de metri. Făcând aceste lucruri, câştigă timp, pentru că nisipul din clepsidră curge în defavoarea tuturor, iar termenul limită bate la uşă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

12 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

12 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

12 ore ago