Cică anul acesta, de Paşti, preoţii au avut ceva mai mult de lucru faţă de perioada trecută, când judeţul nu avea episcop, şi fiecare faţă bisericească ţinea slujbele şi-şi făcea programul după cum avea timp sau îi era vrerea. Povestesc oamenii de pe la sate că mare le-a fost mirarea când preoţii au început să citească din cuvântul înaltei feţe bisericeşti, vreo nouă pagini de toate, mai cu poticneli, mai cu sărituri de rânduri, bulversând total inerţia slujbelor de până acum. Cică, bieţii enoriaşi din mediul rural, dar şi mulţi dintre cei de la oraş, care de zeci de ani aproape că învăţaseră slujbele pe de rost, au plecat cam nedumeriţi după ce au luat lumină, încercând să desluşească gândurile şi explicaţiile filosofice transmise de episcop. Unii spun că a fost bine, că şi mesajul ortodoxiei trebuie să ţină pasul cu vremile cele noi în care trăim. Cârcotaşii spun că mesajul a fost cam pretenţios pentru mintea bieţilor oameni, aşa că nu-i de mirare că mulţi dintre ei nu au înţeles nimic.

Vorbeşte lumea prin târg că la şedinţele lunare ţinute de aleşii locali ce servesc interesele locuitorilor din urbea reşedinţă de judeţ au început să apară niscaiva figuri noi. Şi pentru că toată lumea se întreba cine-i cutare sau cutărescu, au început şi speculaţiile. Unii spun că necunoscuţii sunt cetăţeni dornici să asiste la spectacolele de circ ce se desfăşoară aproape la fiecare şedinţă, după ce săgetătorii au început să se străpungă reciproc. Alţii spun că sunt persoane implicate ce vor să audă cu urechile lor verdictul dat de aleşii locali, în cazul solicitărilor făcute de ei. O altă categorie, mult mai informată, susţine cu tărie că la şedinţele consiliului au început să asiste informatori activi, numai ochi şi urechi la ce, cum şi cine votează. Gurile rele spun că „filajul” a început la puţin timp după ce DNA a dat NUP pentru toţi aleşii deveni. Numai că, vorbesc cârcotaşii, sentinţa poate fi oricând modificată, deoarece dosarele au fost cerute de procurorii de la „centru”. Cică de aici şi filajul, dar şi grija cu care consilierii, mai informaţi, votează numai ce li se pare fără risc.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

19 ore ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

19 ore ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

19 ore ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

19 ore ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

19 ore ago

Amendat că a aruncat deșeurile în Parcul Natural Lunca Mureșului

În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această pe­rioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…

19 ore ago