Categories: Fara bascalie

Gura lumii 18.01.2012

Când se plictisesc, serviciile speciale încep să lanseze tot felul de fumigene pe piaţă, poate – poate, informaţiile prind. Ultima dată, într-un oraş mai sudic, bârfitorii gradaţi au primit, din câte se spune, temă de casă să strice cheful de protest al unui grup de oameni şi aşa amărâţi şi înfometaţi. Spun bârfitorii de serviciu că „specialii” încearcă să-i dezbine de oameni şi lansează tot felul de zvonuri cum că unii ar fi primit sume frumoase de bani pe şestache, să nu se prindă vecinii, ca să organizeze măcar o mică degringoladă. Ghinionul răspândacilor este că oamenii sunt atât de uniţi în supărarea lor, încât nu mai apleacă urechea la tot felul de zvonuri şi bârfe şi chiar au mirosit din ce parte bate vântul dezinformării.

 

Cică un potent om de afaceri este pe cale să rămână fără impunătoarea vilă şi asta, pentru că plăteşte impozitele într-o parte, dar construcţia ar fi pe teritoriul altei urbe. Umblă vorba prin târg că afaceristul nostru, prieten bun cu edilul căruia îi bagă bani în buzunarele administrative, ar fi victima unei încurcături teritoriale. Prietenul lui i-a promis că o să-l ajute, dar „împăratul” vecin nici nu vrea să audă şi deja, ambalează motoarele buldozerelor, care să pună la pământ construcţia de toată frumuseţea. Şi până lucrurile se vor rezolva, acesta tremură cu somaţiile în buzunar, chiar dacă în acte pare perfect acoperit.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

4 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

4 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

4 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

4 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

4 ore ago