Categories: Gura lumii

Gura lumii 17.09.2013

La fel ca în iubire, unde de multe ori, dragostea adevărată este învinsă de interesul financiar, şi în alegerea unui loc de muncă există de multe ori o luptă între ceea ce îi place celui angajat şi nivelul de câştiguri al job-ului  respectiv. O astfel de dilemă existenţială a trăit în ultima perioadă un sportiv foarte talentat în tinereţea sa de glorie, dar care acum se confruntă cu vremuri grele în plan financiar. Cică omul nostru, ajuns la o vârstă la care alţii îşi duc copiii la facultate, s-a reapucat de practicarea sportului preferat la echipa sa de suflet, atât din pasiune pentru jocul respectiv, cât şi pentru că i s-a promis un salariu atractiv. Aranjamentul a durat însă doar trei-patru săptămâni de pregătire şi două etape oficiale, întrucât omul a primit  apoi o altă ofertă. Mai tentantă financiar şi din punct de vedere al efortului fizic. Astfel, o grupare, rivală cândva, i-a propus un angajament ca antrenor, în care omul nu doar că era scutit de a-şi da sufletul în teren, dar şi câştiga mai bine decât la echipa de suflet. Şi cum se întâmplă din păcate de multe ori în viaţă, sportivul a renunţat la „prima dragoste” şi a ales jobul mai bine plătit şi cu perspective mai bune în viitor.

Cum în orice pădure există şi uscături, şi în aproape toate echipele sportive  supravieţuiesc şi „elemente” cu mici minusuri sau cu grave deficienţe de talent, ambiţie ori comportament. Fiecare antrenor, în funcţie de stilul, personalitatea ori interesul său, îi tratează în mod foarte diferit pe sportivii cu astfel de „tulburări”. Unii aleg să-i respingă din start sau să-i alunge imediat ce le descoperă năravurile. Alţii îşi propun să-i aducă pe cei în cauză cu picioarele pe pământ sau să-i îndrepte prin diverse mijloace, de la discursuri moralizatoare până la sancţiuni sau… premieri nemeritate, ca un fel de mită. Cică o astfel de „manevră de corectare prin premiere nemeritată” a avut loc recent la o partidă a uneia dintre cele mai iubite echipe din judeţ. Astfel, tehnicianul e suspectat de „chibiţi” că i-ar fi introdus pe doi dintre jucători în respectivul meci în ultimele minute, când verdictul era stabilit, doar pentru a intra şi ei pe lista celor recompensaţi cu prime de joc. Suspiciunea pare cu atât mai plauzibilă, cu cât e bine ştiut că respectivii jucători sunt printre preferaţii tehnicianului, deşi unul are o viaţă extra-sportivă cam intensă şi zbuciumată, iar al doilea e prea puţin prieten cu ambiţia şi efortul la antrenamente.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

3 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

3 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

3 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

3 zile ago