Categories: Actualitate

Dreptul la protest

Nimic complicat în a accepta faptul că orice democraţie care se respectă consideră ca firesc dreptul cetăţeanului de a protesta. Este în ordinea lucrurilor în societăţile libere ca vocea cetăţeanului să nu fie îngrădită, acest drept fundamental oferind şansa omului obişnuit de a riposta atunci când consideră că îi sunt încălcate drepturile oferite de constituţie şi legile ţării. Dar acest drept, această libertate democratică nu poate fi în consens cu sistemul social şi relaţiile din el, decât dacă se subsumează unor reguli şi principii morale având ca fundament respectul faţă de viaţa celorlalţi. Este aceasta o îngrădire? Doar aparent, practic, ea însemnând că protestul cetăţeanului nu trebuie să atingă valorile comunităţii, dreptul tuturor de a se bucura de sărbători, de evenimente familiale, de tihna vieţii private.
Un protest precum cel din Piaţa Universităţii, din Bucureşti, din aceste zile, este exemplul de protest permis şi în drept al unor oameni care luptă pentru crezul lor şi cer autorităţilor să fie băgaţi în seamă, iar revendicările lor să fie luate în calculul deciziilor de importanţă pentru România. Este chiar pentru prima dată după foarte multă vreme când există o asemenea atitudine civică, de o asemenea amploare. Ceea ce reprezintă recunoaşterea României ca societate democratică, loc în care vocea cetăţeanului se face auzită.
Pe de altă parte, protestele vulgare, politizate, plasate, fie spontan, fie programatic, în miezul unor sărbători, acolo unde oamenii vin cu familiile pentru a se bucura, pentru a participa la spectacole, locuri în care părinţii nu vor să ofere copiilor imaginea furiei mulţimii, încalcă dreptul celorlalţi la tihnă, fiind dovezi de lipsă de respect şi faţă de eveniment şi faţă de semeni. Dar, despre asta am vorbit şi ieri, amintind despre ceea ce s-a întâmplat la Ţebea.
Ideea ce trebuie să rămână este aceea că, prin exemplu, poate că onor cetăţeanul liber simte că ar fi un drept al lui să fluiere în biserică, dar acest drept încalcă grav dreptul celorlalţi la liniştea slujbei şi a rugăciunii. Fără un filtru moral al dreptului la protest, acesta devine un abuz, individual sau de grup, împotriva celorlalţi. Tocmai de aceea, mi se pare periculos că, în comentarii libere la tot felul de opinii, dreptul de a protesta, indiferent de respectul datorat celorlalţi, este promovat ca simbol al libertăţii. Nu este un astfel de simbol.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago