Categories: ActualitateFlash

Blocul lui Simota, scos la licitaţie în contul datoriilor

Maximilian Gânju

Un imobil de lux construit în zona centrală a municipiului Petroşani de către afaceristul Alin Simota (medalion), aflat în arest preventiv, va fi scos la licitaţie. Simota îşi pierde imobilul din cauza datoriilor acumulate de una din firmele sale.
În urmă cu circa şase ani de zile, în perioada de „boom” imobiliar, Alin Simota avea să construiască primul bloc de locuinţe în municipiul Petroşani de după Revoluţia din 1989. Construcţia cu 28 de apartamente, garaje şi boxe, una de lux de altfel, a fost realizată cu finanţare printr-un credit bancar, iar fostul patron al echipei Jiul Petroşani spera la un profit foarte mare, dat fiind preţul de pornire pentru vânzarea unui apartament, respectiv de la 35 de mii de euro şi până la 50 de mii. Preţul cerut a fost însă mult prea mare pentru Valea Jiului, astfel că nici un apartament nu s-a vândut. Simota n-a mai plătit ratele, iar banca şi-a cerut creditul înapoi. Firma deţinută de Simota, SC Simar SRL, care avea în proprietate imobilul, a intrat în faliment, iar acum, lichidatorul judiciar încearcă să recupereze datoria. Licitaţia publică pentru întregul bloc de locuinţe din zona Spitalului de Urgenţă Petroşani, un cartier select al municipiului, pleacă de la suma de 5. 280.000 de lei fără TVA. Licitaţia este programată pentru data de 27 septembrie 2013 la Deva. Cumpărătorul va primi în schimbul celor peste cinci milioane de lei, dacă va fi cineva interesat, un imobil cu subsol, parter, două etaje şi mansardă, adică 28 de apartamente, 19 garaje şi 16 boxe.
Terenul este al municipalităţii
Ansamblul de locuinţe de lux a fost amenajat pe o fundaţie săpată încă dinainte de 1989 şi concesionată de Consiliul Local Petroşani. Pentru terenul concesionat, firma lui Simota trebuia să scoată mai puţin de 3 dolari/mp/an.
De altfel, terenul nu face obiectul licitaţiei, el fiind doar concesionat pe o perioadă de 49 de ani. Alin Simota spunea că investiţia se cifra la 1,9 milioane de euro. Pe de altă parte, controversatul afacerist, fost vicepreşedinte al PNL Hunedoara, este acuzat că a condus o grupare interlopă deosebit de periculoasă, care se ocupa de şantaj, cămătărie, răpiri şi bătăi la comandă. Simota a fost arestat preventiv şi se află după gratii, unde îşi aşteaptă judecata.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

23 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

23 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

23 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

23 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

23 de ore ago