Categories: Gura lumii

Gura lumii 17.08.2017

Vorbesc cârcotaşii şi se pare că spun adevărul, că inspectorii care sunt plătiţi să-i caute pe cei care muncesc la negru, încep ziua de lucru… cu jocuri pe computer. Zvonerii au aflat şi acum povestesc prin târgul cu cetate că specialiştii de care vorbim nu se grăbesc să plece pe teren să-i găsească pe cei care încalcă legea. Nu, domnii au altă treabă. Jocurile pe computer sunt mult mai interesante. Aşa se face că deunăzi, când o femeie s-a dus cu treabă pe la instituţia cu pricina, nu a putut să rezolve problema, până ce inspectorul nu şi-a terminat de bătut monştrii de pe calculator. Că aşa este la noi, fiecare face ce vrea şi nu se sinchiseşte de problemele cetăţenilor, chiar dacă sunt plătiţi din banii contribuabililor.

Spun gurile rele prin târg că un edil de pe la noi şi-a luat un amic drept ajutor în toate lucrările care se fac prin comunitatea pe care o păstoreşte. Cârcotaşii şuşotesc că primarul de care vorbim nu se dă în lături să-i dea amicului toate lucrările pe care le are şi care nu necesită licitaţii. Că, deh, omul are nevoie de bani, are familie numeroasă, foste neveste, actuale, mulţi copii. Şi, deşi habar nu are de construcţii, amicul care crede că se pricepe la toate, cere contracte, altfel nu-l mai finanţează pe edil la viitoarele alegeri. Ceea ce nu ştiu cei doi este că procurorii sunt pe urmele lor şi au aflat cam cum merge treaba, iar acum strâng date să-i bage pe amândoi acolo unde le ese locul. Şi, este posibil ca primarul să nu mai poată candida în viitor, iar amicul său să abandoneze pentru totdeauna afacerile.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

3 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

3 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

3 ore ago