Adriana Clej
Ieri, în jurul orei 03:58, Poliţia municipiului Petroşani a fost sesizată telefonic că în zona unui magazin non-stop din Piaţa Dacia, din Petroşani, are loc un conflict între mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 32 de ani, din Petroşani, în timp ce se afla în zona magazinului non-stop, situat pe strada Aviatorilor, a fost agresat fizic de trei persoane, care i-au luat cu forţa 38 de lei şi pachetul de ţigări pe care tocmai îl cumpărase. După care suspecţii au plecat de la faţa locului.
În urma cercetărilor făcute de poliţişti, doi dintre cei trei agresori au fost indentificaţi. Oamenii legii continuă investigaţiile în vederea identificării celui de-al treilea suspect. A fost întocmit un dosar penal pentru tâlhărie. Cei doi suspecţi, ambii din Petroşani, în vârstă de 26 şi de 29 de ani, au fost reţinuţi preventiv pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, în vederea luării măsurilor legale.
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…