Gura lumii 17.06.2014

Se aude strident, de-ţi ţiuie mintea, că, în cinstea foarte apropiatei, din ce mai apropiatei descălecări de pe cel mai mare bidiviu administrativ, tricourile alb-cenuşii – că gulere albe nu obişnuiesc, din motive evident de gât scurt, apă puţină şi obraz gros – ce tocmesc de câteva luni de zile la liste şi împărţeli frăţeşti de moşii cetăţeneşti şi funcţii supra-edilice au organizat, pe la sfârşitul acestei săptămâni, într-un loc cu multă verdeaţă şi păstrăvi de pocnit glandele salivare de emoţie, un chiolhan strategic, cu uşile şi porţile şi drumurile închise, chiolhan care să ţină şi de şedinţă de împărţit căprăriile. La chiolhan şi-ar fi anunţat prezenţa chiar şi dintre cei mai apropiaţi scutieri din preajma bidiviului ce poartă deja fantoma celui ce n-a stat, ci a luat. Dar nimic nu e de mirare, pentru că prieteşugurile bazate pe alergarea pe lângă bidiviu nu sunt de natură să facă din servitor decât un om plin de furie, ranchiună şi dor de călărit. Sloganul întrunirii frăţeşti este „După chiolhan, numai şefi se-arată”.

Intră, deja, pe piaţa muncii din judeţul Hunedoara, cutuma scârbavnică a ţepelor mitice (atenţie unde se pune accentul!), bazate pe necazul omului şi visul lui de prosperitate cu viteza luminii. Tehnica folosită începe să dea roade şi să fie însuşită de cei care numai gândul la afaceri cinstite nu-l au. Tehnica folosită e simplă ca apa plată: una bucată firmă zburdalnică, de prin regatul cu firme zburdalnice, vine să facă ceva, orice, prin zonă, dar nu angajează localnici, pentru că ăştia strică strategia, ci de pe la Cucuieţii din Deal, dacă se poate la capătul ţarinei româneşti; necăjiţii sunt ofertaţi cu vise aproape erotice: salarii de înciudat parlamentari, mese îmbelşugate de leşini, somn pe saltele de puf de raţă exotică şi muncă blândă ca adierea brizei; se trece, însă, la hămăleală, ca la Podu Înalt, la raţii reduse, păstrându-se doar promisiunile, din ce în ce mai generoase. Când oamenii ajung cu ombilicul lipit de coloana vertebrală, se apelează la soluţia: „cu ochii-n ceaţă”. Şi gata. Câte sunt din acestea? N-aduce ziua, ce-aduce ceasul, aşa că, ceea ce nu se vede acum, vom vedea îndată.