Jigniri şi mită electorală la Şoimuş!

„Candidatul USL la funcţia de primar al comunei Şoimuş, Dorel Logojan, şi-a lansat candidatura în satul Boholt cu un chiolhan plătit din bani publici, la finalul căruia alegătorii au primit sacoşe cu alimente”, declară Mihai Irimie (foto), candidatul PRM la Primăria Şoimuş.

„Stimulente electorale” marca USL
„Primarul din Şoimuş a profitat de sărbătoarea Înălţării Domnului, pentru a încerca să recupereze din susţinătorii pe care îi pierde în fiecare zi. Astfel, în satul Boholt, acesta a organizat o masă festivă cu grătare şi băutură din belşug, la care au avut acces doar anumite persoane, alese pe sprânceană de primar. La final, fiecare persoană a primit drept «stimulent electoral» câte o sacoşă cu făină, ulei, zahăr, paste făinoase şi alte alimente. Au fost aduşi poliţişti şi jandarmi, pentru ca la chiolhan să nu aibă acces decât persoanele agreate de cei care au risipit banii publici ai comunei în ultimii 20 de ani. Eu le spun oamenilor din comună să accepte sacoşele cu alimente, dar să voteze cu cine consideră că merită”, declară Mihai Irimie.

Apărat de protectorul său
„Pentru că nu poate duce o luptă electorală ca un bărbat adevărat, candidatul USL apelează mereu la sprijinul protectorului său, deputatul Laurenţiu Nistor. Acesta însă a întrecut orice măsură, numindu-i pe membrii şi simpatizanţii PRM «javre şi şatre de ţigani». Domnul deputat ar trebui să le mulţumească acestor oameni, pentru că, datorită lor, a ajuns primar de atâtea ori şi deputat în 2008, chiar dacă a făcut foarte puţin pentru ei. De această dată, oamenii nu-i vor mai vota, pentru că s-au convins că minciunile electorale, lipsa de transparenţă şi risipa banului public sunt singurele calităţi ale celor care acum îi jignesc”, mai spune Mihai Irimie, candidatul PRM la funcţia de primar al comunei Şoimuş.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu pot sa incep pentru candidatul PDL alias PRM decat ca este un mare mincinos care crede ca denigrand pe oamenii care nu i-au facut nici un rau , poate alta data l-au si ajutat, poate sa ajunga la coducerea Comunei .Este fiecare liber sa candideze pentru orice functie in Romania dar sa o faca in limitele decentei si al bunului simt, care la IRIMIE lipseste cu desavarsire .De ce nu spune Irimie cum si-a lansat el candidatura la Bejan in data de 23 mai, cu mici gratare si bere sub masca ,,chiolhan ROVINARU” Oare de ce nu spune ca si la BEJAN in data de 23 mai au fost politisti si jandarmi .si ca la sfarsitul petrecerii au luat la intrebari un simpatizant al PSD?
    DE ce si-a facut lansarea in frumosul Camin cultural din Bejan pentru ca repeta intr-una nu s-a facut nimic in ultimii 20 de ani – RUSINE SA-I FIE , pentru aceste minciuni . DE ce nu spune ca la lansarea lui de la Bejan a adus pe protectorul sau din PDL Mircia Muntean asta nu vede ?
    De ce nu spune despre stimulentele pe care le da el prin intermediul familiei Canda Daniel si LIA , prin intermediul finilor Amalia Rovinaru la locuitorii comunei , in special celor de etnie roma din satul Balata ,Soimus ,Bejan, si din celelalte sate.Acesti oameni vin si intreaba ca ceilalati candidati de ce nu le dau bani ca reprezentanta PRM sotia candidatului la functia de consilier – LIA CANDA din Bejan . Ce tot ai cu deputatul , voi care acum il denigrati in continuu poate nici nu sunteti majori ca sa votati , sau poate a-ti mai votat odata si tot vorbiti de risipa banului public, ai ajuns tu sa-l inveti pe deputatul ce sa faca , ce sa spuna si nu te-a asculta din cauza asta tot latri la adresa lui.De ce nu ai curajul sa le spuni alegatorilor ca tu candidezi pentru PDL , sari ca pondaul si tot la PDL cazi .
    Tu de unde sti ca nu mai voteaza nu mai voteaza cu ei , ai dat mita la toti ca fi sigur ca vor vota cu tine nerusinatule si mincinosule

  • bai irimie ti frica ca pierzi de tot minti in halul asta. dai tu mita si dupa aia arati cu degetul oameni nevinovati. sa iti fie rusine. stii ca nu ai sanse sa castigi si denigrezi in continuare pe unii si altii , am fost la boholt si nu s-a dat nimic din ce spune acest domn mincinos pe nume irimie. nu s-a dat nici un fel de mita si nu s-a jignit in nici un fel. IRIMIE MAI TERMINA CU COPILARIILE. TREBUIE SA TI SE MAI COACA CREIERUL ALA CARE A RAMAS LA STADIUL VARSTEI DE 7 ANI. PANA SI UNII COPII DE 7 ANI SUNT MAI DESTEPTI CA SI TINE SI NU SE PRETEAZA LA ASA CEVA. STII CA O SA PIERZI SI MINTI IN CONTINUARE DE SI TU TE CREZI. NU AI SANSA SA CASTIGI PRIMARIA SI ACUM TI-E FRICA CA NU POTI SA DELAPIDEZI CA SA ITI PLATESTI DATORIILE. AFLA CA CU BANUL PUBLIC NU TE JOCI CUM TI SE SCOALA TIE

  • Mai IRIMIE daca deputatul te lua sa candidezi la primarie din partea PSD , il pupai in fund pana faceai bataturi la buze , asa mai bine scoti minciuni despre si il ponegresti cat poti de mult pentru ca asa te invata mentorul tau , poate in acelasi timp si sustinatorul tau financiar

  • Mai nesimtitule , in toate articolele pe care le publica presa pentru tine tot jignesti si minti. Rusine tie ,rusine autorului articolelor tale mincinoase

  • Sfatul meu pentru Irimie:apuca-te sa-ti pregatesti campania pentru 2016.Aduna staff-ul tau de campanie(cu cont la barul tau) si pegatiti o noua "strategie".Sunt convins ca nu tu scrii articolele astea pentru ca tu te scuipi tot pe cravata cand vorbesti si nu ai intelectul necesar decat pentru o propozitie nicidecum pentru o fraza daramite pentru un articol.Toata "stima" si "respectul" pentru jurnalistul "independent" si "echidistant" care publica si scrie(in ce ordine doriti) aceste articole pe care nu are nici macar curajul sa le semneze.Irimie nu e in stare sa citeasca ce scrie aici daramite sa formuleze asemenea fraze.
    Bafta in 2016!Ne vedem atunci ca si in 2009 cand veneai cu galeata portocalie dar care in "viziunea" ta nu era "stimulent electoral"(ca sa citez din autorul articolului) ca doar nu erai in campanie,tu esti doar un filantrop.Tot ce "faci" este din placere.din marinimia sufletului tau si al sponsorului tau.
    Ca sa inchei,cine se poate interesa ce sa-a intamplat in Boholt si ce s-a discutat in sedinta de acolo poate intreba un locuitor al satului pentru ca majoritatea au fost acolo.Asta e diferenta intre tine si altii...pe tine te urmeaza cei pe care i-ai platit si care au "lesa" banului in jurul gatului iar pe ceilalti ii urmeaza oamenii recunoscatori pentru ce "nu s-a facut nimic in 20 ani".
    Sa traiesti sa n-ajungi sa praduiesti.

  • Vorbeste despre gratarele care le-a dat la Bejan , asa a facut si in 2009 cand superbii PDL-isti au bagat o masina intr-o mlastina la Sulighete ca sa spuna Emil BOC ca nu sunt drumuri facute in comuna noastra. RUUUUUUUUUSINEEEEEEEE MINCINOSILOR

  • Ca de obicei hoarda de mincinosi si hoti ai PSD-ului intra aici si fac ei ce stiu mai bine...denigreaza,aduc acuze,se cred intelepti,dar oamenii comunei numai pot trece cu vederea aceasta mahala in care traiesc ... Nu trebuie sa i-l votati pe acest om daca nu va vonvine ..si ATAT!...dar frica de a pierde ciolanul este atat de mare incat se lucreaza la foc continuu pentru a aduce jigniri,minciuni,denigrari catre acest candidat incat limitele bunului simt au fost depasite demult.
    Acestia sunt oamenii care sunt impotriva lui Irimie..oameni care vorbesc urat,denigreaza-oare merita sa i-i ascultam!?!..avem ceva de invatat de la ei?...va dati seama ce idealuri au?-Logojan si Nistor-Doi oameni fara scoala (superioara)care in afara faptului ca sunt mincinosi ,conduc si o campanie urata,plina de acuze si de jigniri.RUSINE SA VA FIE DOMNILOR!!!

  • Facatei PSD pired teren si umbla ca naparcile otravite !Sa se termine odata si cu acest comunist laurentiu Nistor si cu omologul lui de la PNL,MOLOT !In aceste cazuri schimbarea e necesara .De ce nu au propulsat pe altii de la PSD sau PNL,tot ei pentru ca puterea aduce bani si se cred Dumnezeu !

  • IRIMIE o sa cazi impreuna cu cei care te sustin in afirmatiile tale mizerabile in groapa cu smoala si se vor face din voi drumuri , poduri si podete.Rusine ,,ttt 'fugiti dupa ciolan mai tare ca avionul ,dar n-o sa-l prindeti. uiti cine umbla cu sacul albastru cu minciuni si denigrari. Domnule ,, cetateanu "ai intrebat pe maica-ta si pe taica-tu de ce au fost comunisti in perioada comunista ,iti tragi seva tot din comunism

  • ttt are dreptate "Nu trebuie sa il votati pe acest om daca nu va convine ..si ATAT".Sunteti invitati sa-l votati pentru inaltele studii pe care le poseda,pentru toate actele filantropice facute de dansul(doar in campanie) pentru comunitatea din care face parte,pentru campania "curata"(la figurat) pe care o face(mai ales noaptea),pentru limbajul sau "civilizat si manierat"(la figurat),pentru ca toate drepturile la replica ale dansului apar doar in acest ziar "echidistant" si care "da sanse tuturor candidatilor" dar care are o afinitate pentru culoarea verde,si mai pot continua pe acelasi ton civilizat(si nu ma refer la peste aici) si fara jigniri pentru ca nu mi-e frica sa pierd un ciolan la care nici macar nu am ros pana acum.
    Am facut acele precizari in paranteze in incercarea de a fi explicit in descrierea naturii unor cuvinte folosite pentru a nu fi interpretate drept "vorbe urate,denigrari sau idealuri false".
    Inchei prin a preciza (pastrand proportiile) ca si oameni precum
    John Dell(proprietar gigant IT cu acelasi nume),Bill Gates(fondator Microsoft),Steve Jobs(fondator Apple) nu detin nici macar o diploma de liceu.In caz ca este cineva interesat pot da si exemple din Romania.
    In caz ca unul din numele de mai sus nu iti spune nimic poti,intre doua-trei postari pe forumuri,sa dai un wiki-search sau google search despre ei.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

o zi ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

o zi ago