Categories: Gura lumii

Gura lumii, 17.05.2019

Vorbesc cârcotaşii că un lucrător cu caschetă are probleme mari… în dragoste. Zvonerii de serviciu au aflat că omul nostru nu ştie cum să dreagă busuiocul după ce nevasta l-a prins că are o relaţie cu o colegă de serviciu. Gurile rele susţin că lucrătorul de care vorbim suferă că a fost demascat şi se află acum în situaţia de a renunţa la una dintre femeile din viaţa lui. Problema, şuşotesc cârcotaşii, este că el nu ştie pe care dintre duduile respective să le aleagă. Cu una se înţelege acasă foarte bine, iar cu cealaltă la serviciu. Omul a primit ultimatum de la amândouă şi trebuie să se decidă în scurt timp.

Spun zvonerii de serviciu că o investiţie mare în judeţ a fost împărţită la firmele de casă şi, nu o să vă vină să credeţi, dar nu la cei de la putere. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că sumele sunt colosale, dar de ele vor beneficia doar unii care au cotizat pe la şefii cei mari. Bucuria lor însă s-ar putea să fie de scurtă durată şi licitaţia ar putea să fie anulată. Zvonerii asta au aflat şi vorbesc despre situaţia cu pricina ca fiind mai mult decât gravă. Firmele de care vorbim s-au înfruptat din banii statului de ani buni, iar acum vor mai încasa, dacă nu se schimbă ceva, alţi bani frumoşi.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

10 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

10 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

2 zile ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago