Categories: Gura lumii

Gura lumii, 16.10.2018

Vorbesc gurile rele că mai multe angajate de la o instituţie de stat din oraşul cu cetate au venit recent cu maşini de lux la serviciu. Cârcotaşii au rămas perplecşi când au văzut una ca asta, dar repede au aflat de unde au avut atâţia bani doamnele respective. Salariile încasate în ultimele luni se fac „vinovate” de autoturismele de lux cu care ele vin de acum la serviciu. Zvonerii şuşotesc că nu mai e loc de atâtea maşini în parcarea instituţiei, duduile concurând care vine cu o maşină mai mare şi care este de marcă mai bună.

Cârcotaşii susţin pe la colţuri că un angajat cu halat alb dintr-un municipiu de pe la noi are tarifele clare şi nu se jenează să le ceară pacienţilor sumele înainte de consult. Cică omul nostru face pe nevinovatul când ajungi la el şi nu recunoaşte că ar cere ceva vreunui pacient. Deci, el nici usturoi nu a mâncat nici gura nu-i miroase. Dar, se pare că lucrurile nu stau deloc aşa cum susţine respectivul. Mai mult, omul solicită înainte de intervenţie o sumă, destul de piperată, iar la externare încă nişte bani, în total câteva sute de euro. O nimica toată, nu-i aşa?

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Păi,bine că la ,, domnii ,, doctori le-au făcut salarii mai mari ca în occident,pe ăștia nu-i lecuiesc decât cătușele............dar asta ar însemna ca polițiștii și procurorii chiar să fie și ei cinstii și imparțiali.

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

10 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

10 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

10 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

10 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

10 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

10 ore ago