Categories: Gura lumii

Gura lumii, 15.09.2014

I se cere capul şi dacă nu şi-l va pune singur pe tavă, îi va fi luat cu orice preţ. Nu la propriu, însă situaţia este rău inflamată într-un partid, dat fiind faptul că un membru se crede stăpân şi face praf imaginea formaţiunii. Colegii lui s-au săturat de el ca de mere pădureţe şi-l vor tras pe linie moartă. Aşa că i-au propus să se ceară singur afară şi în schimb va primi drept recompensă o pensie liniştită, chiar dacă ceea ce a făcut el cu o localitate, l-ar ţine pentru mult timp la întuneric. Gurile rele spun că la nivel central s-a discutat intens despre situaţia edilului şi i s-a dat termen de gândire până la finele anului. Dacă nu va decide ce vrea partidul, aceiaşi cârcotaşi mai spun că i se va da drumul la dosare. În plus, drept pedeapsă pentru că nu a ales varianta amiabilă de rezolvare a conflictului, va fi sancţionat şi urmaşul său, care în prezent ocupă o funcţie bunicică în formaţiune.

Chiar dacă este ilegal şi imoral, mulţi părinţi din regiunea cu lămpaşe sunt vămuiţi de nişte directoraşi. Oamenii au fost înştiinţaţi că trebuie să scoată o sumă de bani, deloc de neglijat, pentru a-şi da odraslele la şcoală. Bani pentru care nu au primit nici o justificare, nici un act, nimic. Li s-a spus doar că sunt necesari pentru refacerea claselor, pentru că în vară nu au primit nimic de la stat şi nu ar fi bine ca odraslele lor să intre în săli neigienizate. Cârcotaşii spun însă că banii nu ajung deloc în modernizarea şi reparaţiile de la şcoli, ci în buzunarele directorilor respectivi. Nu pentru uz personal, ci pentru petreceri, reuniuni, deplasări şi alte activităţi ce nu privesc direct şcolarii. Asta pentru că ei au primit sume imense de bani de la bugetul local pentru a-şi pune unităţile la punct, lucru care s-a şi întâmplat.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

4 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

4 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

4 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

4 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

4 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

4 ore ago