Categories: Gura lumii

Gura lumii 15.07.2013

Probleme mari pentru un sindicalist dintr-o zonă cu multe lămpaşe. Gurile rele vorbesc că la biroul său a fost vânzoleală mare. Nişte băieţi puşi pe prins ţepari l-au vizitat după ce au aflat că omul, în afară de activitatea lui în sindicat, mai obliga subordonaţii să-i scoată pe numele lor câte un credit. Cel puţin aşa susţin zvonerii din zonă. Bineînţeles că omul nostru nu mai achita creditul, şi se pare că a făcut asta de mai multe ori. Prin urmare, băieţii au descins ca să-l  prindă cu mâţa-n sac. Gurile rele spun că nu au găsit mare lucru, deoarece sindicalistul aflase de vizită. Cârcotaşii povestesc că nişte prieteni pe care i-a servit în trecut l-au avertizat şi, prin urmare, omul şi-a luat măsuri de protecţie. Cârcotaşii spun că a muncit o noapte întreagă la tocat de documente compromiţătoare. Partea proastă este că n-a mai apucat să se debaraseze de resturi, iar băieţii insistenţi au pus totul în sac şi după ce pun cap la cap fiecare hârtiuţă, vor putea scoate şi cătuşele.

Spun gurile rele pe la colţuri că un fost adjutant al unui mare şef de trib a făcut-o iarăşi lată. Deja se ştie că omul este prieten cu paharul, atât de prieten încât nu-l mai lasă din mână cu zilele. Zvonerii au aflat şi susţin că, în urmă cu puţin timp, el a tras o chefuială de pomină, încât a ajuns mai mult mort decât viu pe patul de spital. A zăbovit trei zile şi trei nopţi bolind şi când a crezut că a scăpat, a primit o veste năucitoare. Doftorul care s-a ocupat de el i-a spus în faţă că nu mai are mult de trăit dacă nu renunţă la băutură. Vestea parcă l-a trăsnit pe om şi cum n-are încotro, a pus lacătul pe pivniţă. În schimb, de supărare, a început să vorbească singur şi neamurile lui se gândesc că a scăpat de una, dar a dat în nebunie. Acum, nu se ştie cum e mai bine pentru omul nostru, alcoolic, sau nebun.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

13 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

13 ore ago

Bulina neagră

P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.

13 ore ago

Iancu de Hunedoara, evocat în aula Academiei Române

Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…

13 ore ago

O veste bună de la polițiști. Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut

Polițiștii Serviciului Rutier din ca­drul Inspectoratului de Poliție Ju­de­țean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…

13 ore ago