Oricât de pasionat ar fi cineva de un anume sport şi oricât de mult ar iubi şi respecta echipa la care s-a format ca sportiv şi om, există limite peste care e imposibil de trecut. Ca dovadă, un fost practicant al unui sport bărbătesc, ajuns în mai multe funcţii importante în administraţia publică şi în mediul privat, s-a supărat rău de tot pe fosta sa echipă, după ce ani în şir, a fost unul dintre susţinătorii morali şi financiari fideli. Cică omul care ajuta direct sau prin relaţiile sale echipa, a decis să pună punct prieteniei şi colaborării cu fosta echipă, deoarece unul dintre actualii şefi a acaparat în mod dictatorial clubul. Respectivul pare a suferi de boala grandomaniei şi a cumulului de funcţii şi a înhăţat, la ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie, inclusiv funcţia de preşedinte onorific pe care o deţinea fostul jucător binefăcător. Călcat pe ghete de această decizie, fostul jucător s-a supărat şi a întrerupt relaţiile, legăturile şi acţiunile benefice pe care le derula pentru binele echipei. Rămâne de văzut dacă actualii şefi ai clubului vor învăţa lecţia recunoştinţei, de voie sau de nevoie, întrucât mai mult ca sigur, situaţia financiară precară îi va obliga să apeleze la sprijinul fostului jucător.
Criza, scumpirile, inflația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…
Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.
D.B., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuena de furt…
Magdalena Șerban Venirea de medici noi într-un sistem sanitar este esențială pentru dezvoltarea acestuia, aducând…
Concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!” a ajuns la cea de-a XII-a ediție.…
Magdalena Șerban Primarul din Vorța nu se plânge, dar nici ușor nu îi este. Va…