De regulă, asocierea unei firme cu o entitate sportivă în relaţie de sponsorizare aduce companiei care dă banii, pe lângă reducerile legale de impozit şi renume, un plus de publicitate şi creşterea cotei de piaţă. Spun însă cârcotaşii, că o firmă care se ocupă cu produse din carne, de altfel serioasă şi cu produse de calitate, care şi-a legat numele de o echipă de fotbal din oraşul cu cetate, are de pierdut într-o negociere, tocmai din cauza asocierii cu respectivul club. Cică, firma cu pricina a ajuns într-o situaţie contabilă destul de delicată, din cauza crizei financiare, iar patronii au discutat vânzarea patrimoniului unei alte companii, care se ocupă cu creşterea puilor, dintr-un judeţ vecin. Se pare însă că tratativele s-au împotmolit, din cauza echipei de fotbal, pe care cumpărătorii o consideră o pierdere şi nu doresc să o ia la pachet împreună cu celelalte active ale firmei. Spun gurile rele, că o persoană de calibru de la compania ce vrea să cumpere ar fi spus că ei sunt interesaţi de absolut toate categoriile de mezeluri, cu excepţia „cârnaţilor de fotbalişti”, care sunt de proastă calitate şi sunt greu vandabili.

 Conducătorii unui club din sudul judeţului, care au fost extrem de nemulţumiţi de antrenor, încât l-au „promovat”… director tehnic şi au lăsat echipa pe mâna secunzilor, vreo şase-şapte etape, au motive să… înţeleagă sensul proverbului cu mintea de pe urmă. Spun cârcotaşii, că respectivii oficiali îşi dau cu pumnii în cap la fiecare… succes al unui tânăr tehnician pe care ei l-au dat afară de la echipă pe uşa din dos şi care acum, îşi demonstrează calităţile la un club mai sărac decât al lor. Motive? Tânărul antrenor pe care l-au dat afară, deşi era localnic şi acceptase un contract subţire financiar, face acum adevărate minuni la echipa la care activează. Sub bagheta sa, modesta grupare a obţinut unele rezultate incredibile şi a evadat din zona periculoasă a clasamentului. În schimb, antrenorul care l-a înlocuit, şi e de pe undeva din Moldova, a venit pe un contract baban, însă trage echipa în jos şi nu reuşeşte să ţină sub control vestiarul. Aşa că oamenii au toate motivele să se gândească de două ori înainte de a mai demite vreun antrenor. Cu excepţia actualului, bineînţeles.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

19 ore ago