Gura lumii

Umblă vorba prin judeţ, că vreo câţiva dintre salariaţii unei instituţii ce are printre altele şi atribuţii de control în unităţile care fabrică sau doar  comercializează produse alimentare, fac trafic de influenţă în favoarea unor firme, în spatele cărora se află ei sau rubedeniile lor, sau de unde îşi primesc ei comisionul lunar. Astfel, mergând ei în control, fac ce fac şi găsesc produsele cărora să le bage de vină. Când comerciantul cască ochii mari şi se roagă de ei să nu-l potcovească pe loc cu amendă, personajele de care vorbim fac pe milostivele, dar recomandă pe loc celui prins în aşa-zisa culpă, să ia produsele respective numai de la firma lui cutărescu, deoarece acelea sunt „omologate”. Cei mai slabi de înger procedează cum le recomandă inspectorii amintiţi, chiar dacă plătesc dublu faţă de cât plăteau înainte, iar marfa este de calitate mai slabă. Iar cei care refuză se pomenesc peste câtva timp cu un alt control, venit în urma unor aşa-zise „sesizări” de la cetăţeni, control care se lasă cu amenzi cât se poate de usturătoare. 

 Putem sări în aer, că ursul doarme. Cam aşa se poate spune despre cei de la telefonul de deranjamente al companiei care distribuie gaz la noi în judeţ. O onorabilă doamnă din oraşul reşedinţă de judeţ a vrut să anunţe firma respectivă că la ea în bloc mirosea groaznic a gaz. A pus doamna amintită mâna pe telefon şi a sunat la numărul pentru deranjamente menţionat pe factură. Dar n-a răspuns nimeni, deşi a insistat. Atunci, a sunat la filiala din judeţ a respectivei companii. De la celălalt capăt al firului a răspuns o domniţă, care i-a spus că ea este o simplă telefonistă şi nu are ce-i face. I-a dat în schimb doamnei un alt număr de telefon de la firma mamă. Femeia noastră a sunat şi a tot sunat, dar nu i-a răspuns nimeni. Cum mirosul de gaz nu trecea deloc, femeia a încercat din nou şi a sunat la filiala din urbea noastră. Îi răspunde aceeaşi voce, care din nou, îi dă cu flit, şi îi spune că nu ştie cum ar putea-o ajuta, decât să-i recomande să mai insiste la numărul de la sediul central al companiei, că trebuie să răspundă cineva. Şi a apelat din nou femeia, punându-şi răbdarea la încercare. A tot sunat vreo jumătate de oră, de i s-a acrit, dar vezi să nu-i răspundă cineva. Aşa stând lucrurile, de ce să ne mai mirăm, când tot vedem la televizor cum sare câte un apartament în aer, din cauza scurgerilor de gaz metan?