Categories: Gura lumii

Gura lumii, 12.04.2019

Vorbesc cârcotaşii că o duduie cu funcţie nu prea ştie să-şi facă treaba la birou aşa cum scrie în fişa postului. Zvonerii de serviciu povestesc pe la colţuri că respectiva fie vrea să-şi bată joc de şefii ei şi de colegi, fie chiar nu ştie ce să facă pe acolo. Gurile rele spun că a doua variantă este mai plauzibilă. Duduia însă a ajuns să-i enerveze pe colegi care, la ultima şedinţă de lucru, au ameninţat că îşi dau demisia, dacă vor mai trebui să colaboreze cu aceasta. Cum se spune, fiecare pasăre pe limba ei piere, şi se pare că asta i se potriveşte foarte bine respectivei cu funcţie mai mare decât capacitatea ei.

Un directoraş de pe la noi s-a gândit că e bine să facă economie şi să-i ducă pe angajaţii firmei de stat, la care lucrează de puţin timp, pe la el pe acasă, la ceva lucrări de întreţinere. Zvonerii povestesc pe la colţuri că omul nostru, deşi îşi permite să-şi angajeze muncitori, nu a făcut asta. Că, deh, are la dispoziţie muncitorii de la societatea unde este şef şi care nu-l costă nimic, pentru că vin în timpul programului de lucru. Gurile rele şuşotesc că respectivului i-a mers vestea de zgârcit, dar acum problema este că nu e legal ceea ce a făcut. Mulţi vor spune că nu este nici primul, dar nici ultimul şefuleţ care procedează astfel. Însă, el a fost demascat şi acum aşteptăm măsurile şefului cel mare.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

11 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

11 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

11 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

11 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

11 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

11 ore ago