Spun zvonerii pe la colţuri că unui primar de pe la noi i se pregăteşte o mare surpriză. Gurile rele au aflat despre ce este vorba şi acum povestesc prin târg. Cică omul nostru a fost reclamat la procurori, un denunţ cum se făceau pe vremuri, şi de acolo i s-ar putea trage chiar şi o suspendare din funcţie. Problema este că el ştie cine i-a făcut denunţul, pentru că are pile pe unde trebuie. Este chiar un prieten de-al său, pe care nu-l credea în stare niciodată să-i facă un asemenea necaz. Zvonerii cred că denunţătorul scapă şi el de belelele pe care le are, prin acest denunţ, iar oamenii legii pot face o captură importantă cu primarul de care vorbim.
Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…