Vorbesc cârcotaşii prin târg că un personaj din politica locală s-a învârtit foarte bine în ultima vreme. Cică, spun zvonerii pe la colţuri, omul nostru ar fi reuşit să facă un schimb de terenuri cu o primărie de municipiu, un schimb extrem de valoros pentru el, se-nţelege. Gurile rele povestesc prin târg că tranzacţia a fost posibilă după o înţelegere a personajului respectiv cu un edil, lucru pe care mulţi dintre colegii celor doi nu-l ştiu. Înţelegerea a fost parafată deja, se aşteaptă doar ca politicianul de care facem vorbire să vândă noua achiziţie unei firme străine, care vrea să realizeze o investiţie în zona noastră. Aşa schimb să tot faci, şuşotesc cârcotaşii.
Spun gurile rele că un primar de pe la noi a făcut tot ce a putut ca să… evite o investiţie străină la el în localitate. Zvonerii susţin că edilul de care vorbim s-a lăudat că va atrage o investiţie importantă, dar, de fapt, lucrurile nu s-au petrecut astfel, deoarece chiar el, se pare, a băgat beţe-n roate investiţiei. Cârcotaşii spun că primarul cu pricina nu a vrut proiectul investiţional, pentru că nu avea de câştigat ceva de pe urma acestuia. Nu contează că oamenii nu au locuri de muncă. Important este, pentru omul nostru, să-şi bage ceva euro în buzunare. Poporul să mai aştepte! Gurile rele şuşotesc că aceia care au aflat de ticăloşenia primarului vor scoate la iveală adevărul despre toată această poveste.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…