Categories: Gura lumii

Gura lumii, 12.03.2019

Un secretar de primărie este săpat rău de tot din interiorul instituţiei. Aşa povestesc gurile rele prin târg şi aşa spunem şi noi. Cică un personaj din primăria de care vorbim trage tare să îl alunge pe secretarul cu pricina, ca să ajungă el pe post. Nu de alta, dar are pregătirea necesară, dar şi carnetul de partid potrivit pentru a urca pe fotoliul de secretar de primărie. Cârcotaşii se distrează şi glumesc pe seama omului, ştiind ce caracter are, dar şi cât de neserios este. În aceste condiţii, zvonerii de serviciu susţin că respectivul nu prea are şanse, dar nu se ştie niciodată ce se va întâmpla.

Zvonerii şuşotesc pe la colţuri că se întâmplă lucruri cam ilegale pe la o instituţie din judeţ. Gurile rele spun că treaba e groasă rău de tot şi că inspectorii care trebuie să verifice legalitatea achiziţiilor au atras atenţia că s-au încălcat cele mai simple reguli. Cârcotaşii susţin însă prin târg că şefului de la achiziţii din instituţie nu prea îi pasă ce spun cei care verifică documentele şi se laudă în stânga şi-n dreapta că are spatele acoperit. Ceea ce nu ştie acesta este că s-au găsit binevoitori care au reclamat deja achiziţiile respective şi s-ar putea ca în curând, cineva dintr-un judeţ vecin să-i bată la uşă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

19 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

19 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

19 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

19 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

19 ore ago