Vorbeşte lumea că indicaţiile premierului, vizând reducerea numărului angajaţilor din sistemul de stat, se aplică doar pentru cei care nu fac parte din partidul său. Cel puţin aşa susţin cârcotaşii, care au aflat că nevasta unui lider din cu un trandafir pe piept, a fost angajată, de câteva săptămâni, la o firmă care se ocupă de drumurile cele mari ale ţării, pe un post pentru care nici măcar nu este pregătită. Deşi doamna în cauză, spun gurile rele, nu a efectuat cursurile necesare, ea a fost numită direct pe un post de şef protecţia muncii. Aşadar, spun cârcotaşii, se pare că legea trebuie respectată de toţi, cu excepţia mahărilor din partidul cu o roză, aflat acum la putere. În concluzie, cu toate că mulţi hunedoreni rămân fără slujbe, se pare că aceia care ne conduc se descurcă foarte bine când vine vorba să-şi angajeze nevestele, amantele sau oareşcare rude, pe posturi călduţe şi bine remunerate.
Vorbesc cârcotaşii că un personaj cu oarece funcţie în partidul portocaliu a reuşit să-şi facă foarte repede o mulţime de duşmani într-o firmă mare din apropierea municipiului cu telecabină. Având el promisiunea că va fi uns şef mare în firma respectivă, nu s-a putut abţine şi a început să-i ameninţe pe viitorii săi subordonaţi că  dacă vine el pe postul de conducător al firmei, va da afară multă lume şi va lăsa acolo doar pe cei care susţin partidul din care face el parte şi pe tartorul cel mare al acestei formaţiuni politice. Ca urmare, salariaţii din compania cu pricina s-au speriat aşa de tare de căpcăunul de care vorbim, încât şi cei care n-aveau de gând să meargă la vot, declară că s-au hotărât să meargă duminică la urne şi să-l voteze pe candidatul partidului cu trei roze, numai ca să nu ajungă omul nostru în funcţia de director peste ei. Asta, ca să-i arate omului că nu întotdeauna tehnica pumnului în gură funcţionează. Ba, deseori, se întoarce împotriva celui care o practică.
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Ați văzut-o? Minoră de 17 ani din Orăștie, căutată de polițiști după ce a plecat spre o zonă montană din apropierea localității Sibișel

Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea unei minore de 17 ani care a plecat voluntar de…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul sta­tului, folosește re­sur­sele statului, dar nu scoate…

17 ore ago

Bulina neagră

Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…

17 ore ago

Bulina albă

Pascal Carina Simina, respon­sabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…

17 ore ago

Nu mai ai Cartea de Muncă, ieși la pensie cu bani mai puțini

Mulți hunedoreni întâmpină dificultăți deoarece nu au Cartea de Muncă. Asta înseamnă că vor primi…

17 ore ago

Detaliul din lege care a scăpat o firmă din Deva de o amendă usturătoare

O firmă din Deva a convins o ins­tan­ță de judecată, prin avocați, că a fost…

17 ore ago