Categories: Gura lumii

Gura lumii 10.11.2011

Spun cârcotaşii că un şef mare din judeţ a strâns atâta teren, pentru a-şi satisface un hobby, încât nu ştie pe unde să mai meargă să împuşte mistreţii. Cică vorbesc gurile rele, ca să ajungă la această performanţă, omul nostru s-a folosit de serviciile unui fin de-al său, mare goangă şi el pe la instituţia oamenilor cu caschete din municipiul cu cetate. Zvonerii povestesc că finul cu pricina s-a dus pe la oameni şi i-au obligat să semneze documente, în cârdăşie cu unii primari din judeţul nostru, reuşind să pună mâna pe suprafeţe impresionante unde să poată vâna. Însă, se pare că amândoi şefii de care vorbim au uitat că nu pot să facă ce vor ei şi să încalce legea, trebuind acum să dea socoteală. Gurile rele susţin că treaba nu e chiar roz pentru nici unul dintre cei doi şi că lucrurile se pare că au luat o turnură cam urâtă pentru ambii. Şi, spun cârcotaşii, mai mulţi primari care i-au ajutat pe cei doi să pună mâna pe terenurile de vânătoare vor da şi ei socoteală.

Bătălie mare, susţin cârcotaşii, între doi aleşi locali din municipiul cu telecabină, pentru un post de adjunct la primărie. Gurile rele spun că aleşii de care vorbim s-au pus ei pe făcut campanie printre colegii de partid, ca să strângă cât mai multe voturi şi, astfel, să ajungă pe postul de vice. Zvonerii au aflat că unul dintre cei doi candidaţi ar avea şanse mai mari, deşi e mai amărât decât celălalt, care este un prosper om de afaceri. Gurile rele povestesc şi că alesul cu mai puţine şanse s-a cam făcut de cacao până acum şi mai ales, şi-a trădat în repetate rânduri colegii de politică. Aşa se face, spun cârcotaşii, că organizaţia cu trei trandafiri din municipiul cu cetate l-ar vota pe alesul mai cinstit şi mai corect cu ei, nu că ar fi el cel mai fără de cusur. Dar, zvonerii susţin că omul este mai de treabă decât celălalt candidat, care e mereu cu nasul pe sus şi, mai rău, e condus de nevastă. Cel puţin, aşa povestesc gurile rele.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

  • daca ajunge ghergan viceprimar, isi mai face doua hoteluri, patru pensiuni si trei societati de curatenie pe numele altora.
    ha ha ha

  • gurile rele,adica Calciu Jan Dorin fostul si actualul director al AJVPS Hunedoara,ar trebui sa stie(daca nu ar fi atat de prost)despre primul criteriu de atribuire al fondurilor de vanatoare.In alta ordine de idei,cei care i-au tras teapa cu terenurile de vanatoare au fost cei din categoria celor care au stat la dreapta tatalui(adica la dreapta lui) n.n.Iosca Vilmos,Victor Comanescu,Bantu si altii.Sa intelega ca i s-a cam terminat monopolul vanatorii si in curand,i se va termina si mandatul de mare director.O sa piarda sigur procesul cu actualii operatori de vanatoare care fie vorba intre noi,au o suprafata infima,comparabil cu acest tampit care este inca stapan peste 27 fonduri de vanatoare din jud.Hunedoara.In fond,cine poate sa-mi explice care este diferenta intre Calciu si ceilalti care au cateva fonduri?De ce el ar avea alte drepturi decat altii?Va spun ca este singurul director din tara care a stat o noapte legat la calorifer pt braconaj in jud.Arad in urma cu cativa ani.De asemena este singurul care a braconat in rezervatii motiv pentru care a si facut un an pauza.Daca nu ar fi fost Adrian Nastase la vremurile respective ,la ora asta freca menta.O sa pierzi procesele prostule.Stim ca astea sunt fabulatii ale unui najutorat ca tine.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Gura lumiiGura lumii

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un vice de pe la noi îl trage-n piept pe șeful cel…

3 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Dr. Melinda Mitranovici, șefa Secției Obstretică-Ginecologie a Spitalului din Hunedoara Pentru că a ajuns în…

3 ore ago
El, 58 ani, fata, 14 ani. Președintele unei Asociații din Simeria, agresiune sexuală asupra unei adolescenteEl, 58 ani, fata, 14 ani. Președintele unei Asociații din Simeria, agresiune sexuală asupra unei adolescente

El, 58 ani, fata, 14 ani. Președintele unei Asociații din Simeria, agresiune sexuală asupra unei adolescente

Tot mai mulți minori sunt supuși agresiunilor sexuale, lucru care ar trebui să dea de…

3 ore ago

Bărbat arestat preventiv pentru viol asupra unei fete de 15 ani

Un bărbat de 40 de ani, din muni­cipiul Hunedoara, a fost arestat pre­ventiv pentru 30…

3 ore ago

Sfatul salvamontiştilor: Nu încercaţi să faceţi selfie cu viperele

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara se confruntă cu o situaţie aparte, în ultimii ani, în condiţiile…

3 ore ago

Ce înseamnă Zona 4 a judeţului Hunedoara şi ce localităţi include?

Supercom SA este firma de salu­brizare și colectare a deșeurilor ce își desfășoară activitatea și…

3 ore ago