Fug de apă şi săpun mai ceva ca dracul de tămâie. Situaţia este întâlnită într-o structură a statului din zona cu lămpaşe, unde mai mulţi dintre angajaţi sunt certaţi rău de tot cu săpunul. Gurile rele spun că indivizii, doi la număr, sunt atât de împuţiţi încât colegii lor din centrul judeţului refuză să mai fie trimişi de către şefi să le facă evaluarea trimestrială. În cele opt ore cât le verifică toată activitatea pe trei luni, oamenii trec prin toate culorile curcubeului şi intră automat în foaie de boală pentru refacerea stomacului. Au încercat să aducă în discuţie chestiunile de igienă, dar mai cu perdea, că le era lor ruşine de ruşinea ce ar fi trebuit să o aibă funcţionarii. Doar că indivizii nu numai că nu s-au simţit, ba chiar se arătau înverşunaţi pe cei care încalcă regulile de bun simţ, de parcă nu ar fi fost vorba de ei. În aceste condiţii, spun cârcotaşii, colegii lor s-au întrebat miraţi dacă cei doi sunt în toate minţile, dacă au simţurile olfactive funcţionale ori sunt pur şi simplu nesimţiţi.
Vorbesc cârcotașii de serviciu că un personaj din zonă se dă de ceasul morții, să…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…
F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.
Guvernul Bolojan a propus două ordonanțe de urgență pentru promovarea tăierilor din administrație și lansarea…
Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…
S-a întâmplat la Petrila, într-un supermarket, unde individul a fost oprit pentru control de agenții…