Mare bucurie mare, în urma rezultatelor alegerilor locale din municipiul capitală a judeţului. Deoarece în fruntea lui s-a întors cel care între timp a dat faţă în faţă cu justiţia şi a fost dovedit cu matrapazlâcuri. Bucurie pentru reîntoarcerea acestuia s-a manifestat şi în rândul celor care se ocupă cu voia bună pe la nunţi şi botezuri. Cică, vorbeşte lumea, că vechiul şi noul număr unu în municipiul cu cetate le-ar fi promis acestora, în schimbul susţinerii, că îi va lăsa din nou să-şi arate talentul într-un local, aflat la parterul unui bloc, unde s-au interzis de ceva vreme asemenea manifestaţii, din cauza hărmălaiei produse în miez de noapte. Suntem curioşi să vedem, va da edilul amintit, din nou, drumul la bairam în localul cu pricina?
Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…
Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…
Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…
Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…
O femeie din Uricani a ajuns la judecată după ce a împrumutat unui bărbat din…
Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…