Categories: Gura lumii

Gura lumii 20.10.2017

Într-un mare oraş din sudul judeţului, în care oamenii duc un trai destul de greu, una din puţinele bucurii ale acestora a rămas sportul rege. Emulaţia în jurul acestei activităţi a crescut încă din anotimpul călduros, după ce o echipă dintr-un alt judeţ s-a mutat în urbea străbătută de Jiu. Mai marele acestei grupări a făcut tot felul de promisiuni, asigurându-i pe suporteri că din anul următor echipa va lua numele de tradiţie a vechii formaţii atât de iubită prin zonă. Gurile rele spun însă că, potrivit obiceiurilor la modă, promisiunile nu se vor onora niciodată, rămânând la acest stadiu. Cică, spun zvonacii, din vara viitoare, echipa se va muta mai la sud, într-un alt mare oraş dintr-un judeţ vecin, care pe lângă o coloană, o masă şi o poartă atât de cunoscute, are de curând şi o arenă nou-nouţă, mai mult, fiind şi localitatea de baştină al celui care taie şi spânzură la echipă.

Chiar dacă în cel mai mic eşalon judeţean din sportul cel mai iubit de pe planetă mingea se bate doar de plăcere, orgoliile mai dau uneori şi pe din afară. Bunăoară, se ştie că între două echipe aflate în comune destul de apropiate, confruntările sunt întotdeauna cu scântei şi se lasă de cele mai multe ori cu sportivi trimişi mai repede la cabine. Aşa stau lucrurile şi între două grupări aflate în apropierea unei urbe de la poalele Retezatului. Exact cu un an în urmă, duelul între cele două s-a lăsat cu un scandal monstru, condimentat cu bătăi, îmbrânceli, înjurături şi eliminări. Deşi se aştepta ca şi acum, la ultima confruntare, produsă de curând, starea de tensiune să fie mare, protagoniştii au fost cuminţi şi duelul s-a încheiat liniştit. Meritul a fost şi al fluieraşului care a condus partida, unul cu mare experienţă, care a ştiut să-i ţină în frâu pe protagonişti. Astfel, clevetitorilor nu le-a fost făcut pe plac, deşi unii s-ar fi bucurat să vadă în locul unui meci de fotbal, unul de box.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

20 de ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

20 de ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago