Un purtător de chipiu, şef într-o localitate estică a regiunii cu mulţi ortaci, are mari colaborări fructuoase cu o serie de indivizi ce n-au făcut casă bună cu legea. Gurile rele spun că unul dintre interlopi a ameninţat un localnic în urma unui diferend şi omul a căutat protecţia la circa şefului. Cârcotaşii povestesc însă că nici nu s-a lăsat seara, că omul a fost sunat tocmai de cel pe care-l reclamase. Cu vorbe frumoase, interlopul i-a explicat omului că s-a dus tocmai unde nu trebuia ca să caute apărare şi i-a explicat şi de ce. În primul rând, i-a făcut şefului de circă o piscină, apoi i-a zugrăvit locuinţa şi nu în ultimul rând l-a servit cu diverse treburi şi lucruri. Ca să întărească şi mai mult cele afirmate, i-a mai spus oropsitului şi numărul de înregistrare al plângerii şi căsuţa unde a fost trecută în registrul, secret de altfel, în care operează purtătorii de chipiu. Prin urmare, interlopul nu vorbea tocmai în neştire şi ceva necurat este la mijloc. Acum, noi nu putem da cu piatra şi să-l condamnăm pe şef, dar o mică verificare a celor competenţi nu ar strica.
S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…
Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…
Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…
Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…
Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achitat pentru abuz în serviciu, represiune nedreaptă și fals intelectual,…
Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…