Categories: Gura lumii

Gura lumii, 01.08.2019

Saci plini cu hârtii ce ar avea o importanţă în stabilirea vinovăţiei unor indivizi au dispărut ca prin minune dintr-o instituţie a statului,susţin gurile rele. Cârcotaşii mai spun că în realitate totul a fost premeditat, pentru că s-a dorit albirea unor oameni cu funcţii importante, care aveau legături de afaceri chiar cu cei care-l cercetau. Tot gurile rele mai susţin că operaţiunea de pierdere de dovezi s-a făcut ca la carte. Cei care au pus la cale planul s-au asigurat că nu vor putea fi niciodată incriminaţi. Cel mult li se va reproşa că n-au fost atenţi. Aceştia au pus dosarele în nişte cutii standard şi le-au scos alături de cele care aveau trimitere la distrus. Când s-a făcut colectarea s-a luat la grămadă, că nu stă gunoierul să rupă sigilii şi să vadă dacă hârtia e valabilă sau trebuie distrusă.

n Un băiat ce a făcut bani frumoşi din funcţii deţinute numai la stat, pe motiv că este specialist în energie, a cam pierdut de ceva vreme vaca de muls, că formaţiunea din care face parte n-a mai prins de câţiva ani butoanele vreunei firme de stat. Prin urmare, gurile rele spun că omul s-a reorientat şi face schimbarea de organizaţie. Va trece în corabia celor puternici şi drept răsplată va fi vârât printr-o firmă de stat care produce bani din apă chioară. Tratativele s-ar fi dus între el şi mai marii partidului, iar pentru că va fi adoptat va avea obligaţia de a se recompensa cu vârf şi îndesat. De semnătura lui vor depinde contractele cu dedicaţie, iar omul a fost de acord şi şi-a asumat atât câştigul, cât şi riscurile.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

2 zile ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

2 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

2 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

2 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

2 zile ago