Afacerist luat în colimator pentru că nu a mai vrut să plătească taxa de protecţie. Se întâmplă în regiunea cu lămpaşe, iar cel vizat are mai multe afaceri în turism dar şi în comerţ. Cârcotaşii spun că omul s-a plâns pe la o direcţie de investigare a corupţilor cum nişte băieţi specializaţi în cercetarea infracţiunilor economice au tăbărât pe el. Tot gurile spun că individul, deloc uşă de biserică, a adunat şi probe care să-i susţină afirmaţiile şi chiar are de partea sa un fost lucrător al sistemului, retras de curând din activitate. Acesta are rol de martor cu identitate protejată şi a fost dispus să dea cu lux de amănunte detalii despre frăţia din care făcea şi el parte. Gurile rele spun că amândoi au pus deja pe hârtie o parte din numele celor care în loc să lucreze pentru dreptate, au fost preocupaţi de bunăstarea afaceriştilor şi de şantajarea lor.
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…