Categories: ActualitateFlash

Gura de rai de lângă Cetatea Colţ

Maximilian Gânju

În Retezat, lângă Mânăstirea care poartă numele cetăţii dacice Colţ, îngrădită de un lanţ format din brazi falnici, crescuţi ca o fortăreaţă naturală împotriva invadatorilor, există o plantaţie despre care puţini ştiu.

Leurda sau „ceapa vrăjitoarelor”

Planta miraculoasă creşte în voie şi chiar dacă este întâlnită şi în alte zone, nicăieri nu apare cum se întâmplă în „grădina” de lângă lăcaşul de cult. Leurda, căci despre ea este vorba, pune stăpânire pe un întreg versant al Retezatului, ca un covor viu
aşternut din primăvară şi până toamna târziu. În zona Mănăstirii Colţ, cum mergi spre Râuşor, este poate cea mai mare „plantaţie” de „ceapa vrăjitoarelor” sau „usturoiul urşilor”, cum i se mai spune acestei plante sălbatice. Aici se întinde pe zeci de hectare şi este grădina preferată a celor care ştiu locul. Nici unul, cel puţin până acum, n-a îndrăznit să ia mai mult decât îi trebuie şi oamenii speră ca lucrurile să nu se schimbe. Au mai fost şi doritori de a scoate un profit pe piaţă din vânzarea plantei cu efecte miraculoase pentru om, dar cum au fost prinşi, au fost alungaţi. „Leurda este cerută mai ales primăvara, pentru că majoritatea oamenilor ştiu doar că e un detoxifiant. Este mai mult de atât şi nimeni nu este oprit să-şi culeagă frunze, flori şi chiar rădăcini, pentru că, deşi puţini ştiu, leurda se poate consuma mai tot timpul anului. «Plantaţia», cum îmi place mie să-i spun, este în apropiere de Mânăstirea Colţ, treci podul peste apă şi apoi pe deal e leurda. Acolo se face multă cât vezi cu ochii şi acoperă un versant”, spune Alin, unul dintre cei care cunosc proprietăţile miraculoase ale leurdei din „grădina” Râuşorului.

Puţini ştiu câte calităţi ascunde

Aşa se face că din primăvară şi până aproape de mijlocul verii, locuitorii de la poalele Retezatului îşi fac provizii de leurdă şi zilnic, cineva este de veghe în „grădina” de lângă mânăstire. „Cei mai mulţi îşi iau şi o pun la frigider pentru iarnă. Este foarte bună la salate, tratamente naturiste. Alţii vin doar să o admire cât e în floare, pentru că zici că eşti într-o grădină imensă cu lăcrămioare. Este un peisaj de vis şi singura diferenţă e că miroase a usturoi. Mai trece din când în când şi ursul, pentru că este un mare amator de leurdă”, mai spune tânărul.
Leurda este folosită în bucătărie, dar, neputând fi cultivată, nu este la fel de populară ca alte plante „domesticite”. Leurda este considerată un excelent purificator general al organismului şi un tonifiant al sistemului imunitar, dar are şi un efect pozitiv asupra sistemului nervos, tratând nervozitatea şi depresia. Potrivit Wikipedia.ro, leurda este adesea folosită în alimentaţie, mai ales în ţările din vestul Europei şi are proprietăţi curative, dar şi acţiune puternic antibacteriană. Frunzele sale mai pot avea acţiune antiseptică. Este răspândită în toată Euroasia, în special, estul Europei şi Caucaz.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Mulţumiri pentru articol! Ar fi foarte frumos dacă regulat ar apărea articole despre locuri interesante din judeţul nostru, cum ar fi: nedei, festivaluri, locuri de vizitat, etc. Avem un judeţ extrem de interesant şi e păcat că nu-l popularizăm! Vă propun o rubrică (un calendar?) în care să inseraţi cele mai sus pomenite. Cred că nu e o sarcina foarte grea să luaţi legătura cu primăriile şi să rugaţi să vi se comunice evenimentele locale specifice. Aştept cu interes materializarea propunerii mele, atât eu cât şi alte mii de cititori. Mult succes!

Recent Posts

Premieră la UVT: se lansează platforma online cu materiale didactice bac.uvt.ro

Universitatea de Vest din Timișoara lansează anul acesta platforma bac.uvt.ro, unde elevii din întreaga țară pot…

14 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

23 de ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

23 de ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

23 de ore ago