Categories: ActualitateFlash

Greva foamei în faţa Judecătoriei

Carmen Cosman

Supărată pe poliţiştii şi judecătorii care au dispus arestarea celor trei copii ai săi, o petroşăneancă, Maria Vlăduţă (foto) a decis să intre în greva foamei, în faţa Judecătoriei Petroşani.

Supărată pe Justiţie
Ea a trimis memorii către toate instituţiile abilitate şi spune că fiii săi sunt nevinovaţi şi, doar cel mijlociu a fost implicat într-un scandal produs într-un bar din Petroşani. Cea mai mare supărare i-a cauzat-o reţinerea celui mai mic dintre copii, care, spune femeia, este şi bolnav. „Mi-au arestat trei copii şi pe cel mic mi l-au luat în dosarul celui mijlociu, nevinovat, în urmă cu patru luni. Cel mare e închis la Bârcea, iar cel mic şi cel mijlociu la Aiud. Mezinul are şi epilepsie şi alte boli, în Aiud, de nici doctorul nu mai ştie ce să-i dea. M-am revoltat la judecătoare, că lua martorii mincinoşi ai poliţiei de două-trei ori ca să le ia declaraţie. Doar mijlociul e vinovat, ceilalţi doi nu. Am intrat astăzi (n.r.-ieri) la ora 9 în greva foamei şi o să stau până mi se rezolve cazul, până vine răspuns de la Igaş, de la Kovesi şi de la Băsescu”, spune grevista, care susţine că şi ea a fost agresată de forţele de ordine.
Edilii din Petroşani cunosc povestea femeii, însă spun că nu pot interveni, pentru că nu e de competenţa lor, iar locaţia aleasă de femeie nu este cea bună. „A făcut cerere la noi şi i-am dat avizul, dar pentru locul special amenajat, stabilit de Consiliul Local. Din punctul nostru de vedere nu este în greva foamei acolo, în faţa Judecătoriei, dar am înţeles că nu tulbură liniştea publică”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi. În schimb, reprezentanţii IPJ Hunedoara spun că femeia se poate adresa forurilor competente pentru cercetări.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago