Categories: ActualitateFlash

Adrian Sucilă, în greva foamei, la Judecătoria Petroşani

Maximilian Gânju

Fostul poliţist din Vulcan, condamnat de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia pentru act sexual cu un minor, a intrat în greva foamei, fiind nemulţumit de ”abuzurile justiţiei”. Sucilă încearcă să obţină o achitare printr-un recurs în casaţie şi să-şi poată relua activitatea de poliţist.

Adrian Sucilă (foto) a intrat în greva foamei chiar în faţa Judecătoriei Petroşani şi este decis să nu renunţe la protest până când i se va face dreptate. Fostul poliţist consideră că s-a comis un abuz şi a fost condamnat fără a exista probe şi martori împotriva sa, în condiţiile în care a fost achitat pentru alte două infracţiuni din dosar. ”Am ales această formă de protest pentru a încerca să găsesc o soluţie de a repune un dosar în care nu există nici o probă împotriva mea. Pentru a obţine o soluţie dreaptă, pentru că anchetatorii susţineau că în acest dosar existau filmuleţe şi fotografii, dar nu au apărut. Că interceptările creează suspiciunea rezonabilă de săvârşirea faptei, însă, interceptările nu sunt autentice şi de la dosar lipsesc autorizaţiile de interceptare. (…) Condamnarea mea consider că este o măsură abuzivă, atâta timp cât în prima instanţă mă achiţi de două infracţiuni şi mă trimiţi cu a treia în care nu ai parte vătămată, era achitare. Ştiu un lucru, că orice ar vorbi avocatul în instanţă se respinge, dar ce spune procurorul este sfânt. Este ca şi cum v-aş spune că aţi spart un magazin şi proprietarul ar spune că nu i s-a spart niciodată. Eu insist, vă arestez, vă trimit în judecată şi vă dau şi o condamnare. Nedreptatea întregii sentinţe mă nemulţumeşte”, a declarat Adrian Sucilă.

Judecător reclamat
Fostul poliţist a prezentat şi un document prin care arată că judecătorul de la Curtea de Apel Alba Iulia a dat soluţia în dosarul său, în condiţiile în care avea o sesizare făcută la Consiliul Superior al Magistraturii, iar pentru a nu exista suspiciuni, ar fi fost normal să se abţină până în momentul verificării petiţiei. ”În data de 10 februarie, avocata părţii vătămate a cerut achitarea mea, moment în care judecătorul a avut o reacţie profund nedeontologică. M-am simţit îndreptăţit să depun o plângere împotriva acestuia, iar plângerea a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară pe data de 22 februarie a.c. Cu siguranţă a fost comunicată Curţii de Apel şi domnului judecător în cauză, însă domnul judecător a continuat să lucreze în dosar şi să condamne. Nu cunosc practica judecătorească, dar cred că normal ar fi fost să se abţină şi să permită unui alt judecător, care nu avea o problemă cu noi, să judece. Aşteptăm să vedem soluţia Inspecţiei Judiciare şi oricum vom face un recurs în casaţie”, a mai declarat Adrian Sucilă.
Un alt argument folosit în favoarea sa de către fostul poliţist este şi cel legat de calitatea sa de ofiţer judiciarist. Atât el, cât şi magistraţii au cerut ordinul de eliberare din structura judiciară, însă Ministerul de Interne nu a depus documentul nici până astăzi. Documentul ar anula întregul proces de până acum şi s-ar proceda la reluarea lui, pentru că Sucilă ar fi trebuit judecat de Tribunalul Hunedoara şi nu de o judecătorie. Fostul poliţist spune că va rămâne, în greva foamei, în faţa sediului judecătoriei atât timp cât îi va permite sănătatea, dar va continua protestul şi pe patul de spital, dacă este necesar.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

49 de minute ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

50 de minute ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

50 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

51 de minute ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

55 de minute ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

56 de minute ago