Categories: Comunitate

Gradele de peste zi, ţinute sub control la UAMS Baia de Criş

Asistaţii social internaţi la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) au o soartă bună, comparativ cu cei găzduiţi de instituţii similare din ţară. Asta, deoarece instituţia deţine aparate de aer condiţionat pe holuri, aici neînregistrându-se niciun caz de leşin sau cădere medicală, din pricina căldurii excesive, aşa cum au fost semnalate în alte judeţe.
„Ne confruntăm şi în vara aceasta cu zile toride. Tocmai pentru că e vorba de oameni suferinzi, nu se puteau monta aparate de aer condiţionat în saloane, ca să nu le facem rău celor foarte sensibili, însă ele au fost puse pe hol, astfel încât aerul să fie circulabil şi să nu înregistrăm probleme. Unii nici nu se pot deplasa, deci era exclus să iasă din salon pentru a lua o gură de aer curat. Oricum, atât dimineţile cât şi serile, aerisim. Aerul curat, ştim cu toţii cât e de important pentru oxigenare”, a precizat Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. (M.Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

5 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

5 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

5 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

5 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

5 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

5 ore ago