Sportiva Maria Ceplinschi (foto) a evoluat bine în concursul de calificări la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Kitakyushu, Japonia. Ea a concurat în cea de a șaptea subdiviziune fiind notată cu 13.300 la sol, 13.700 la sărituri, 12.333 la paralele și 11.066 la bârnă, totalizând 50.399 puncte.
A prins și finala la sol
Cu acest rezultat, Maria Ceplinschi, în vârstă de 16 ani, s-a calificat în finalele de la individual compus şi de la sol odată cu încheierea concursului feminin de calificare.
Maria Ceplinschi s-a calificat la individual compus cu al 20-lea rezultat, având un total de 50.399 puncte. Cel mai bun punctaj l-a avut rusoaica Anghelina Melnikova, 57.065 puncte, urmată de americancele Leanne Wong, 55.749 puncte, şi Kayla di Cello, 55.700 puncte.
Gimnasta din România, care se pregătește la Centrul de pregătire olimpică de la Deva de un colectiv de tehnicieni coordonați de prof. Lucian Sandu, a prins şi finala de la sol (13.300 puncte), cu a opta notă (ea fiind devansată de trei japoneze). La paralele a încheiat calificările pe locul 34, iar la bârnă a fost pe locul 56.
Calificările masculine s-au derulat marți și miercuri și s-au încheiat aseară, gimnastul nostru Marian Drăgulescu evoluând doar la sărituri.
Finala feminină la individual compus este programată astăzi, iar cea de la sol se va desfăşura duminică.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…