Ediţia din acest an, cea cu numărul 33 a Campionatelor Europene, are o miză mai puţin importantă, deoarece majoritatea locurilor pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt ocupate, iar întrecerile de la Paris sunt doar pentru a stabili o ierarhie normală la o astfel de competiţie. Unele dintre participantele senioare sunt în faza finalizării exerciţiilor cu care vor concura la etapele următoare de Cupă mondială, premergătoare Jocurilor Olimpice.
România va participa la CE de la Paris în formulă completă, cu cinci gimnaste senioare şi alte cinci junioare, nominalizarea acestora fiind făcută în perioada următoare, în funcţie de rezultatele pe care gimnastele le vor înregistra la antrenamentele oficiale şi la concursurile de verificare la care vor participa în această lună.
Concursul European se va desfăşura în AccorHotel Arena din Paris, în program fiind întrecerile individuale şi finale pe aparate la junioare şi cele pe echipe şi finalele la aparate la senioare. (N. Gavrea)
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit întreaga locuință inundată cu fum dens. În interiorul…
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…