Participanţii vor trece prin probele trecute în program, adică tull, luptă, măsurarea forţei şi tehnici special. Comitetul de organizare al acestei ediţii a făcut eforturi deosebite pentru a oferi cele mai bune condiţii de întrecere pentru toţi participanţii. Competiţia de la Deva va fi supervizată de către Cosmin Oprescu, preşedintele federaţiei de specialitate şi de Ciprian Banea, care este vicepreşedintele federaţiei şi directorul Comisiei de Arbitraj. (N.Gavrea)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…