Au fost întreceri interesante deoarece ţintele în care arcaşii au trimis săgeţile de concurs au fost animale 3D iar din acest punct de vedere competiţia a fost dificilă şi inedită.
Clasamentul a arătat astfel: Meli Fulop – locul I, Raluca Berceanu – locul II la categoria arc de vânătoare juniori. La categoria arc istoric, la care au fost înscrişi 27 de concurenţi din ţară şi din străinătate, Cristian Stan s-a clasat pe locul al doilea.
Urmare a acestor rezultate şi a celor din competiţiile naţionale, clubul devean a primit invitaţia de a participa la Campionatul mondial care se va desfăşura în această vară la Budapesta. (N.Gavrea)
Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus a primit astăzi, 29 septembrie 2026, vizita Excelenței…
Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și…
Primăria Municipiului Deva și Serviciul Baze Agrement informează cetățenii că, Aqualand Deva rămâne temporar închis,…
Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
View Comments
Bravoooooo clubul din Hunedoara nota 10 pentru toti sunteti niste oameni deosebiti,pentru toate activitatile voastre vorba aia ca omul sfinteste locul la voi este foarte adevarat va doresc mult noroc pentru toate activitatile ce urmeaza,Felicitari pentru MESAGERUL ca promovati si sustineti aceste activitati sportive...