Sabrina Maneca Voinea (foto) face parte din actuala generație de gimnaste, care bate la porțile Jocurilor Olimpice din 2024, și care a evoluat la un nivel superior la Festivalul Olimpic pentru Tineret.
La Banska Bistryca, echipa României, cu concursul Sabrinei Maneca Voinea, a cucerit medalia de aur. Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei, a punctat foarte bine evoluția fetei ei la acest concurs. „A avut ceva emoții. Și-ar fi dorit o medalie, fie la sol, fie la sărituri. Dar e bine că s-a luat aurul la echipe. Pentru 2024, eu văd deja conturată echipa olimpică de gimnastică feminină”, a spus Camelia Voinea. Fosta campioană mondială la gimnastică e de părere că Sabrina poate să-și arate valoarea și la individual compus, avertizându-le pe adversarele ei că lupta abia începe. „Veți vedea multe elemente noi la Europenele de junioare. Atunci ne pregătim să aruncăm în luptă artileria grea”, a mai precizat Voinea. Pentru că în clipa de față condițiile de pregătire de la Constanța nu se ridică nivelul așteptărilor ei, Camelia Voinea a luat decizia să mute cantonamentul fetei sale în București, la sala Dinamo. „Aici avem toate condițiile de pregătire”, a explicat Camelia Voinea.
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…
V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Gurile rele au aflat despre o duduie din zonă cu ambiții cât Everestul și cu…
Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…
O eroare administrativă gravă, întinsă pe parcursul a aproape un deceniu, amenință direct buzunarele locuitorilor…
Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospodăririi comunei Peștișu Mic se extinde. Un echipament modern…