Camelia Voinea, mama şi antrenoarea gimnastei Sabrina Voinea (foto), a transmis un mesaj, cu capturi video alăturate, pentru a dovedi că în finala olimpică de la sol fiica sa nu a ieşit din spaţiul de concurs, aşa cum ar fi justificat arbitrele penalizarea de o zecime la notare. Sabrina Voinea a încheiat pe locul 5, iar contestaţia sa nu a fost acceptată, scrie stiripesurse.
Doar pentru nota de dificultate
„Sabrina nu a ieşit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici (n.r. – capturi video de la finalul liniilor acrobatice), merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toţi cei care ne-aţi susţinut Atât am putut suporta!”, este mesajul Cameliei Voinea.
Gimnastele Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca Voinea au încheiat pe locurile 4-5 finala de la sol, cu aceeaşi notă – 13.700, însă departajate de execuţie. Ana Bărbosu a pierdut însă, medalia de bronz, pentru care s-a bucurat pentru puţin timp, în urma unei contestaţii a americanilor la nota primită de Jordan Chiles, ultima din concurs – 13.666. Contestaţia a fost acceptată, iar Chiles a urcat de pe locul 5 pe locul 3 (13.766). Şi antrenorii români au depus contestaţie la nota Sabrinei Maneca Voinea, care primise penalizare de o zecime, însă nu a fost acceptată.
Cifrele prestaţiilor lor la sol, în calificări şi în finală, sunt următoarele:
Ana Maria Bărbosu: calificări – 13.600 (5.600 dificultate, 8.000 execuţie); finală – 13.700 (5.800 dificultate, 8.000 execuţie, penalizare o zecime);
Sabrina Maneca Voinea: calificări – 13.800 (6.200 dificultate, 7.600 execuţie); finală – 13.700 (5.900 dificultate, 7.900 execuţie, penalizare o zecime).
De asemenea, în cazul gimnastei americane Jordan Chiles: calificări – 13.866 (5.900 dificultate, 8.066 execuţie); finală – 13.766 după contestaţie (5.900, 7.866 execuţie).
Contestaţiile se acceptă doar pentru nota la dificultate.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…
Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…
La sosirea echipajelor, cei doi ocupanți ai autovehiculului erau în afara acestuia, niciunul dintre ei…
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…