Categories: Sport

Gimnastele devene luptă pentru medaliile naţionale

Ovidiu Mănăstire

Începând de mâine, în Sala Polivalentă din Cluj, va avea loc ediţia cu numărul 69 a Campionatelor Naţionale de Gimnastică, Gala Campionilor Mondiali şi Europeni. CNS Cetate Deva se va prezenta la această competiţie cu cinci gimnaste, urmând să lupte pentru medaliile individuale şi pe echipe.

Toată „crema” gimnasticii româneşti
Competiţia revine în municipiul de pe Someş după 36 de ani, ultima dată când Clujul a găzduit Campionatele Naţionale de Gimnastică fiind anul 1980. Concursul va aduce la start tot ce are mai bun gimnastica românească, în frunte cu Marian Drăgulescu, Larisa Iordache şi Cătălina Ponor, campioni mondiali şi europeni. După aceste campionate se vor stabili şi gimnaştii care vor reprezenta România la Olimpiada de la Rio de Janeiro.
CNS Cetate Deva va fi reprezentată la Cluj de către Denisa Golgotă, Carmen Ghiciuc, Olivia Câmpian, Ioana Crişan şi Denisa Florea, gimnastele devene încercând să urce pe podium atât la individual, cât şi în concursul pe echipe. Competiţia feminină va debuta sâmbătă, de la ora 16.00, când va avea loc întrecerea  de la individual compus şi pe echipe, iar duminică, de la ora 11.00, vor începe întrecerile pe aparate.

Devencele au cucerit nouă medalii anul trecut
În competiţia pe echipe, CNS Cetate Deva a cucerit anul trecut medaliile de argint şi cele de bronz, fiind reprezentată de două echipe, iar titlul a revenit celor de la Dinamo Bucureşti. La individual compus, Ana Maria Ocolişan cucerea argintul, iar în întrecerile pe aparate, gimnastele devence şi-au adjudecat şase medalii, dintre care una de aur, una de argint şi patru de bronz.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago