Geoană şi ciuruiţii

Ne place, nu ne place, Mircea Geoană e responsabil că am fost ciuruiţi, noi, ciuruiţii. Făcuţi în fel şi chip, nostalgici comunişti, retrograzi, cu gândire ca la ţară de toţi cei ce-l preamăreau pe Băsescu, Geoană putea fi şansa unui parcurs (mai) normal pentru România.
Putea…?
Sincer, nu prea mai sunt convins. Şansele astea presupun şi responsabilitate. Or, în ajunul ultimei confruntări televizate cu Traian Băsescu, Geoană trebuia să fie ca regina Angliei – inflexibil la cântări de sirene. O admir pe Elisabeta a II-a a Marii Britanii pentru modul în care ştie să fie regină. Cred că e cumplit să vrei să fii din când în când om şi să nu poţi, simţind din spate enorma răspundere din care fac parte şi strămoşii tăi.
Acum, păstrând proporţiile, Geoană nu trebuia să simtă presiunea strămoşilor, ci doar pe a celor 5 (cinci) milioane de români care-şi puseseră nădejdea în el. Geoană nu mai era Mircea Geoană, ci responsabil pentru destinul comun al unei naţiuni – cum ne place să ne credem. Totul se redusese la sistemul „care pe care” – nu mai era Antonescu sau alţii care să fie ţinte. Geoană trebuia să aibă un autocontrol perfect – trei oameni nu avea voie să vadă atunci – pe Voiculescu, Vântu şi Patriciu! Ghinion…
Ghinion…?
Nu. Iresponsabilitate. La acest nivel, nu poate fi vorba despre gafă. E ca şi cum te duci la întâlnirea din Cişmigiu cu Putin când pe scările de la Palatul Cotroceni te-aşteaptă Obama. Din nefericire, pe noi nu ne aşteaptă nici Putin nici Obama.
După, cred că Mircea Geoană trebuia să fie mai ponderat şi mai ales să-şi asume grava eroare, s-o explice. Şi să se retragă puţin mai departe de luminile rampei, pentru o vreme măcar. Să aibă conştiinţa încărcată de acel „i-am ciuruit” şi de ciuruiala în masă practicată cu cinism de Traian Băsescu, care din păcate nu mai reuşeşte să revină la prestigiul unui preşedinte de stat din Uniunea Europeană. „Noroc” cu prăbuşirea elicopterului israelian, am mai văzut şi noi un şef de stat serios prin România.