Categories: Sport

Futsal – Autobergamo Deva pierde primul loc la „masa verde”

Nicolae Gavrea

Preşedintele Autobergamo Deva, Doru Popa (în foto, în mijloc), i-a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, pe cei doi noi jucători transferaţi din Brazilia, Andre Luis Sasse şi Pedro-Henrique Da Silva Pereira, tineri de perspectivă, sub 25 de ani, pe care formaţia deveană îi va folosi pentru partea a doua a campionatului în atingerea obiectivului propus. Acesta a mai precizat că de pregătirea echipei se va ocupa în continuare Florin Ignat, care are o susţinere majoră în tot ceea ce face pentru pregătirea formaţiei în vederea participării la întrecerile din campionat.

Finanţatorul clubului devean a vorbit şi despre proiectul „Totul pentru Deva“ pe care clubul Autobergamo Deva vrea să îl pună în aplicare pentru atragerea iubitorilor futsalului la competiţiile derulate, nu numai în Deva, ci în tot judeţul Hunedoara. Doru Popa a declarat că doreşte prin punerea în aplicare a acestui proiect să aducă la Deva, o serie de jucători de mare perspectivă, tehnicieni şi echipe cu tradiţie în fotbalul de sală, care au confirmat participarea la Cupa Cetăţii din acest an şi a unor oameni de afaceri, aflaţi în spatele acestor echipe, care pot găsi oportunităţi economice în judeţul nostru.
Întrebat despre cele trei puncte acordate la masa verde de către comisia campionatului formaţiei Informatica Timişoara, după nedisputarea partidei Informatica-United Galaţi, preşedintele devean a declarat că echipa Autobergamo se aştepta la o astfel de decizie controversată şi că este posibil să mai fie decizii ciudate şi în viitor, care să dezavantajeze echipa noastră. Play-off-ul se anunţă foarte dificil, toate formaţiile aflate pe primele şase locuri având şanse egale la podiumul de premiere.
Campionatul intern se va relua după o întrerupere de peste două luni, perioadă în care echipa naţională de futsal a României a participat la Campionatul European din Slovenia. Devenii vor juca în deplasare, la a treia clasată, FK Odorheiu Secuiesc, în derbiul etapei, data şi ora disputării jocului, programat pentru finele acestei săptămâni, nefiind, încă, stabilite. În pauza competiţională, comisia din cadrul federaţiei a analizat câteva partide nedisputate din varii motive şi a luat, curios, unele măsuri, care sunt nefavorabile pentru Autobergamo Deva. Formaţia noastră a pierdut, în urma acestor decizii, poziţia de lider în favoarea celor de la Informatica Timişoara.
Membrii comisiei campionatului din cadrul FRF au decis ca Informatica Timişoara să câştige, la „masa verde”, cu scorul de 5-0, meciul nedisputat de pe teren propriu, cu United Galaţi, şi, astfel, bănăţenii au ajuns cu 38 de puncte în cont, cu două mai multe decât Autobergamo. Aceeaşi decizie a împins echipa din Odorhei pe locul al treilea, cu 35 de puncte, în vreme ce gălăţenii rămân pe patru, cu 31 de puncte.
United Galaţi a fost penalizată cu suma de 4.000 de lei pentru a doua neprezentare, iar Timişoara va trebui să le plătească gălăţenilor circa 6.000 de lei pentru cheltuielile pe care clubul de pe Dunăre le-a făcut pentru deplasarea la Timişoara, la programarea iniţială a meciului.

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Gura lumii

Cârcotașii din regi­unea sudică a jude­țului nostru susțin cu tărie că un șef im­portant, cu…

8 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani Pentru că a reușit să atragă…

8 ore ago

Individa din Lupeni, acuzată că a violat o adolescentă, va purta ”brățară electronică” în arest la domiciliu

Femeia de 27 de ani, din Lupeni, a racolat o minoră în vârstă de 14…

8 ore ago

A sunat disperat la 112, că a fost sechestrat în baia unei benzinării

Un tânăr din Țara Hațegului a cerut ajutor prin Serviciul de Urgență 112 reclamând că…

8 ore ago

Invitație la Duminica dobreană, o tradiţie de decenii

Magdalena Șerban O comunitate fără o sărbătoare dedicată este pe cale să-și piardă iubirea pentru…

8 ore ago

Comuna Cerbăl: Festivalul Plăcintelor Pădurenești își duce mai departe povestea

Magdalena Șerban Nu e doar un Ținut al Pădurenilor, ci e un întreg patrimoniu cultural…

8 ore ago