Categories: Sport

Popicarii din judeţ, protagonişti la Campionatele Naţionale U18

Nicolae Gavrea

Arena de popice din Petrila a fost gazdă excelentă pentru o nouă ediţie a Campionatelor Naţionale de popice pentru juniori, competiţie rezervată sportivilor cu vârsta de sub 18 ani. La întreceri au participat tineri popicari de la cluburi din întreaga ţară, printre aceştia fiind şi sportivi legitimaţi la CS Inter Petrila, şi la CS Siderurgica Hunedoara.

Competiţia organizată de către Federaţia Română de popice a prilejuit acordarea titlurilor şi medaliilor la individual clasic, sprint şi tandem, atât la masculin, cât şi la feminin, popicarii din judeţul nostru fiind printre protagonişti.
Popicarii legitimaţi la CS Inter Petrila, au concurat doar la masculin, dar s-au impus în proba de tandem, prin Alexandru Pădurean şi Claudiu Feier, iar cei de la CS Siderurgica Hunedoara au câştigat proba feminină de sprint, prin Melinda Kali. Reprezentanţii de la CS Inter Petrila şi-au mai asigurat pentru palmares alte două medalii: argint prin Alexandru Pădurean, la individual clasic şi una de bronz prin Adrian Matei şi Alexandru Ionesi la tandem.
Sportivii de la CS Siderurgica Hunedoara au mai cucerit cinci medalii. Astfel, la fete (antrenor Nicolae Popa), Noemi Budoi a devenit dublă vicecampioană naţională, la sprint şi la tandem, alături de colega sa de club Melinda Kali, iar Andrada Nacu a cucerit medalia de bronz la tandem, făcând echipă cu Henrieta Suciu, de la Electromureş Romgaz Târgu Mureş. La băieţi, hunedorenii pregătiţi de Mănel Manea au mai cucerit o medalie de argint, prin Dacian Bulgaru, la sprint, şi una de bronz, prin Daniel Botezatu, la individual clasic. „Rezultatele obţinute sunt chiar peste aşteptări. Mai mult de atât chiar că nu se poate. Îi felicit pe aceşti copii pentru rezultatele de excepţie pe care le-au obţinut la această competiţie”, a declarat antrenorul emerit Ştefan Beregszaszy, preşedintele CS Siderurgica Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

18 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

18 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

18 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

18 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

19 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

19 ore ago