Categories: Sport

Medaliile popicarilor juniori se „împart” la Hunedoara

Ciprian Marinuţ

Un număr de 20 de popicari şi 27 de sportive de la opt cluburi din ţară vor participa la ediţia 2016 a Campionatului Naţional Individual U18 care va fi găzduită în acest weekend de moderna Arenă de popice „Siderurgica” din Hunedoara. Clubul de pe Cerna va fi reprezentat în concurs de şase juniori şi două junioare, care vor concura împotriva unor sportivi şi sportive de la Inter Petrila, Electromureş Tg. Mureş, Conpet Ploieşti, CFR Iaşi, CFR Cluj, Cimentul Fieni şi Rapid Bucureşti.

Trei probe, nouă medalii
Competiţia va alinia la start cei mai buni 47 de popicari cu vârste între 15 şi 18 ani de la cluburile din ţară, după ce ieri, Federaţia Română de Popice a decis să interzică participarea sportivilor şi sportivelor mai mici de 14 ani.
Campionatul Naţional Individual va pune la bătaie nouă medalii în probele clasic individual (120 de bile), tandem şi sprint. Întrecerea va debuta azi după festivitatea de deschidere care este programată de la ora 9.00. Prima probă de concurs va fi cea individuală clasic, iar apoi va urma  proba de sprint masculin. Mâine, sâmbătă, este programată proba de tandem, atunci când vor intra în competiţie şi fetele. În ultima zi se vor desfăşura probele de tandem şi sprint feminin după care va avea loc festivitatea de premiere a sportivilor.
CS Siderurgia Hunedoara, principala organizatoare a competiţiei, va fi reprezentată la Campionatul Naţional de U18 de şase juniori şi două junioare. „Iniţial, am înscris în concurs mai mulţi sportivi, dar după ce Federaţia i-a exclus pe cei sub 14 ani, am mai rămas cu doar opt. Sperăm ca ei să obţină rezultate cât mai bune”, a afirmat Ştefan Beregszaszy, preşedintele Clubului Siderurgica Hunedoara. Popicarii clubului de pe Cerna se vor duela pentru medalii cu sportivi şi sportive de la Inter Petrila, Electromureş Tg. Mureş, Conpet Ploieşti, CFR Iaşi, CFR Cluj, Cimentul Fieni şi Rapid Bucureşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

22 de ore ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

22 de ore ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

22 de ore ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

22 de ore ago

Văcuță salvată din prăpastie

Timp de mai bine de șase ore, pompierii Secției Brad au înfruntat astăzi, provocările unei…

22 de ore ago